Peste 1,9 milioane de elevi au început școala fără a beneficia de fructe, lapte și corn. Motivul este unul halucinant: majorarea TVA de la 9% la 11% a blocat desfășurarea programului.
Copiii din Florești s-au bucurat de un început de an școlar într-un spațiu modern odată cu deschiderea grădiniței din Tăuți. „Investițiile în educație vor continua”, spune primarul Bogdan Pivariu.
Primarul Clujului a transmis, luni, un mesaj pentru elevi la începutul anului școlar. „Emoție, speranță și vise noi în ghiozdan. Fiecare zi va fi o filă dintr-o poveste frumoasă”, spune Emil Boc.
O spun din capul locului, deși probabil știți din istoric, această opinie nu este un omagiu fierbinte de recunoștință, de glorificare sau de publicitate. Și, aviz haterilor, nu, nu aștept un apartament pe gratis, o autorizație pe gratis sau o sinecură politică pe gratis.
Elevii încep, luni, anul școlar 2025 - 2026, însă sindicatele din Educație au anunțat că vor boicota începutul de an școlar, vor picheta sediul Guvernului și vor organiza un marș de protest până la Palatul Cotroceni. În Cluj, protestele sunt boicotate, iar anul școlar începe cu festivități.
Ministrul Educației, Daniel David, susține că este „aproape imposibil” ca măsurile fiscal-bugetare luate în sistemul de învăţământ să fie anulate și afirmă că nu crede într-o demisie a Guvernului din care face parte.