CFR Cluj s-a impus luni cu 1-0 în fața celor de la Chindia Târgoviște, într-un meci decis de golul marcat din lovitură de la 11 metri de Adrian Păun.
Ministrul Educației a spus că dacă nu se va reveni învățământul față în față, s-ar putea efectua niște schimbări în avantajul elevilor.
Cetățuia, dealul emblematic al Clujului, se va schimba radical în următorii ani, printr-un proiect masiv de reamenajare. Vă prezentăm o fotografie din anii '80 cu zona iubită de clujeni și turiști deopotrivă.
Zona Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia” se va transforma radical odată cu amenajarea unei bariere vegetale.
Sfaturi pentru zodii. Ce trebuie să schimbe zodiile pentru a-și schimba radical viața?
Un nou director a fost numit la Penitenciarul Gherla.
Sediul compartimentului de autoritate tutelară va avea o nouă locație.
Ieri s-a ajuns la un acord informal între reprezentanţii Preşedinţiei române a Consiliului şi ai Parlamentului European cu privire la un regulament care va spori securitatea cărţilor de identitate ale cetăţenilor UE şi a documentelor de şedere eliberate acestora şi membrilor familiilor care nu sunt cetăţeni ai UE, acesta urmând să fie transmis reprezentanţilor permanenţi la UE, spre confirmare în numele Consiliului, informează Ministerul Afacerilor Interne.