România se numără printre țările din Uniunea Europeană care au înregistrat cele mai mici salarii medii anuale ajustate, în 2025. De altfel, cheltuielile cu protecția socială au fost de doar 17,06% din PIB, printre cele mai scăzute din UE.
1 din 5 decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar. Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în sistemul de sănătate, pentru ca accesul la investigații și tratament să se transforme în îngrijire efectivă.
Ambulatoriul de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca va fi modernizat și extins prin construirea unui nou corp de clădire.
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugarilor sub șase luni.
În opinia antreprenorilor români, educația și formarea profesională, sprijinirea IMM-urilor și energia reprezintă domenii esențiale de investiții pentru următorii ani. Totodată, tranziția verde și protecția mediului beneficiază de o susținere redusă.
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent în România ajunge la 11.668 lei pentru o familie cu 2 copii și 4.407 lei pentru un adult singur.