Tinerii din Cluj-Napoca ar putea primi până la 600 de lei lunar pentru plata chiriei și reduceri de 50% la transportul public. Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de lege depus în Parlament, destinat angajaților cu vârste între 18 și 29 de ani și venituri de cel mult 4.000 de lei net pe lună.
Părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului, potrivit unui proiect depus la Parlament.
Dezincriminarea deţinerii de droguri pentru consum propriu necesită o dezbatere aplicată privind riscurile unui asemenea demers în contextul în care minorii au nevoie de mecanisme clare de protecție în fața unui fenomen periculos: „Copiii au nevoie de o lege care să îi protejeze în practică, nu doar de promisiuni și declarații politice”, spune Mihai Curteanu, secretarul general al AUR Cluj.
Deputații PSD Daniel Suciu și Bogdan Ivan pregătesc un proiect de lege care ar interzice accesul copiilor sub 14 ani la rețelele sociale, fără excepții.