Doi elevi minori, cu vârste de 14 şi respectiv 15 ani, care au rănit cu cuțitul un coleg de 13 ani la şcoala gimnazială din comuna clujeană Cătina, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Elevul care a rănit cu cuțitul un coleg de școală, în comuna clujeană Cătina, va fi supus unei expertize psihiatrice. Potrivit Poliției, minorul de 15 ani, cu sprijinul unui alt coleg, i-ar fi provocat elevului de 13 ani o leziune la nivelul brațului stâng, folosind un cuțit.
Numărul pensiilor speciale a crescut, în septembrie, depășind pragul de 12.000 de beneficiari. Cei mai mulți pensionari care primeau pensie de serviciu sunt din rândul procurorilor și judecătorilor. În cazul acestora s-a înregistrat și cea mai mare pensie medie.
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat de viol și agresiune sexuală.
Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
Caz halucinant în Cluj, unde un minor de 13 ani a fost supus sistematic agresiunilor de natură sexuală, fiind violat de tatăl său, cu acordul mamei. Părinții copilului au fost arestați preventiv.