Cea de-a zecea ediție a Festivalului de Animație Stradală WonderPuck, care se va desfășura la Cluj în perioada 4 – 6 septembrie, aduce producții spectaculoase de animație și artiști din 12 țări: de la Brazilia, Argentina, Bulgaria și Republica Moldova, la Estonia, Olanda, Turcia, Germania, Spania, Italia, Ungaria și România.
Pasionații de ciclism se vor reuni sâmbătă în Piața Unirii, unde va avea loc cea de-a 196-a ediție a Marșului Bicicliștilor Clujeni. Participanții vor porni la ora 10:00 pe un traseu de aproximativ 15 kilometri.
Steaguri în culorile curcubeului, pancarte cu mesaje despre egalitate și sute de participanți au ocupat sâmbătă centrul Clujului, la ediția din acest an a marșului Pride.
Românului îi place să facă haz de necaz, iar inteligența artificială nu este, cel puțin încă, mai amuzantă decât un om, acestea ar fi concluziile unei discuții cu umor la TIFF.25.
Marșul Cluj Pride, programat duminică, aduce în prim-plan tema diversității: „Persoanele LGBT+ continuă să trăiască fără drepturi egale”, spun organizatorii. În paralel, la Cluj se va desfășura și un miting pentru familie.
Doza de Cultură, un desert care aduce un plusvaloare proiectelor culturale, a fost degustat și la TIFF.25, iar cifrele proiectului sunt impresionante după trei luni de la lansare.