În 2025, urșii au „vizitat” nu mai puțin de 33 de localități din județ. În 2026, din luna mai au fost zece alerte. Un urs a fost văzut chiar și lângă o stație de autobuz în comuna Apahida.
Peter Magyar a devenit oficial noul premier al Ungaria, după ce a primit sâmbătă votul Parlamentului rezultat în urma alegerilor legislative din aprilie.
Președintele Senatului României, Mircea Abrudean, a participat la Reuniunea semestrială de primăvară a Rețelei Internaționale pentru Educație Financiară a OCDE, desfășurată la București.
Partidul S.O.S România, condus de Diana Șoșoacă, a anunțat inițierea procedurii de suspendare din funcție a președintelui Nicușor Dan într-un demers prezentat drept „ferm, asumat și inevitabil”.
Ungaria trăiește astăzi, 12 aprilie 2026, una dintre cele mai intense zile electorale din ultimele decenii. Alegerile parlamentare din Ungaria au debutat cu o mobilizare masivă a alegătorilor.
Criza energetică din Republica Moldova, în contextul atacurilor cu drone ale Moscovei asupra infrastructurii critice din Ucraina, reprezintă o problemă gravă de securitate a statului vecin. A fost instituită stare de urgență pentru o perioadă de 60 de zile.
Ședința de plen din Parlamentul României a durat până la 3 dimineața din cauza unor amendamente AUR, care au fost respinse anterior și de către comisii.