Rezultatele testării PISA 2025 confirmă avertismentele formulate în diagnosticul ministerial din 2025 și justifică includerea analfabetismului funcțional în Strategia națională de apărare a țării, semnalează Daniel David. „Infuzia de resurse într-un sistem nereformat poate duce la anomalii educaționale”, avertizează fostul ministru al Educației.
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea trage un semnal de alarmă în privința rezultatelor dezastruoase ale elevilor la testarea PISA 2025, care evidențiază inegalitatea în creștere dintre școli. „Este o problemă de securitate națională”, spune profesorul clujean.
Rezultatele PISA 2025 oferă date alarmante cu privire la sistemul de educație din România: 52% dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la Matematică, în timp ce la Citire procentul ajunge la 48%.
Elevii care au susținut examenul de Bacalaureat sunt tot mai aproape de aflarea primelor rezultate. Ministerul Educației anunță că procesul de corectare este aproape gata, iar la unele probe evaluarea s-a încheiat deja.
Potrivit rezultatelor inițiale la Evaluarea Națională 2026, județul Cluj se plasează pe prima poziție la nivel național, cu o rată de promovabilitate de 90,24%. Peste 5.000 de elevi au susținut probele scrise în Cluj.
Bacalaureatul continuă cu proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie. Proba trebuia să fie susținută marți, însă a fost amânată cu o zi din cauza Codului roșu de caniculă.
Rezultatele inițiale la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate, marți, de Ministerul Educației. Doar șapte medii de 10 au fost obținute la nivel național.
Ministerul Educației și Cercetării a decis amânarea cu o zi a probei scrise obligatorii a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026, din cauza codului roșu de caniculă emis pentru data de 30 iunie.