Elevii de clasa a VIII-a din partea minorităților naționale susțin miercuri proba de Limba și literatura maternă din cadrul simulării Evaluării Naționale.
Simularea Evaluării Naționale începe luni cu proba la Limba română. Anterior, profesorii au anunțat că vor boicota simulările, astfel încât în unele școli nu vor fi organizate testările.
Ministerul Educației a anunțat, joi, aprobarea programelor pentru Limba și literatura română, clasa a IX-a, urmând ca acestea să apară în Monitorul Oficial deși forma finală nu a fost făcută publică. Scriitorul sibian Radu Vancu acuză lipsa de tranparență a ministerului: „Au mimat dezbaterea și au ignorat observațiile critice privind conținutul programei”.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, s-a întâlnit, duminică, cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk, prilej cu care i-a transmis acestuia că o Ucraină europeană presupune și respectarea deplină a drepturilor persoanelor aparținând minorității române din această țară.
Scriitorul sibian Radu Vancu a publicat, de Ziua Limbii Române, o reflecție despre rolul limbii române în supraviețuirea poporului român de-a lungul istoriei.