monitorulcj.ro Menu

De la U la marea rivală CFR Cluj

Portarul Universității, Adi Rus, proaspăt despărțit de ”alb-negrii” a ajuns deja în curtea ”feroviarilor”.

Miriuță își ia la revedere de la CFR

În această dimineața, tehnicianul Vasile Miriuță s-a prezentat la birourile clubului CFR Cluj pentru a ajunge la un acord cu conducerea feroviarilor.

Vine Dan Petrescu la CFR Cluj? Iuliu Mureşan: 90% suntem înţeleşi

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, joi, că în proporţie de peste 90 la sută s-a înţeles cu Dan Petrescu pentru preluarea conducerii tehnice a echipele clujene. În privinţa actualului antrenor, Vasile Miriuţă, Mureşan spune că are o propunere pentru acesta la club, iar în cazul unui refuz despărţirea va fi amiabilă.