monitorulcj.ro Menu

Firma fostului ministru al Comunicaţiilor, contract cu Consiliul Judeţean Cluj

Consiliul Judeţean a desemnat marţi câștigătorul procedurii de achiziție având ca obiect serviciile de consultanță financiară în vederea obținerii, de către județul Cluj, a unui credit bancar în valoare de 50 milioane de euro, necesar în vederea reabilitării și modernizării drumurilor județene.

Două tablouri realizate de Adrian Ghenie, vândute cu peste 3 milioane de euro

Două tablouri ale pictorului român Adrian Ghenie au fost vândute, marţi seară, în cadrul licitaţiei de artă contemporană organizată de casa Sotheby’s, la Londra, cu suma totală de 2.530.000 de lire sterline, echivalentul a peste 3 milioane de euro. Ghenie este absolventul Universității de Artă și Design din Cluj.

Discuţii absolut aberante pe probleme deja închise, dar la fel de „puturoase”

Depozitarea gunoaielor reprezintă încă o problemă majoră pentru judeţul Cluj şi în loc să găsească soluţii concrete mai marii judeţului încă se pierd în discuţii sterile, inutile şi fără rost, doar să mai bifeze o activitate. La fel s-a întâmplat şi marţi la o întâlnire a conducerii Consiliului Judeţean Cluj cu primarii din judeţ pe tema gunoaielor.