Paște 2021. În acest an, Paștele ortodox și cel catolic vor fi sărbătorite în luni diferite, respectiv în aprilie și mai. Când pică Paștele în 2021?
Slujba de Înviere cu repetiție ținută de ÎPS Teodosie la Constanța, de la malul mării, a fost umbrită de o persoană care a făcut scandal în timpul liturghiei.
Arhiepiscopia Tomisului anunță, într-un mesaj pe Facebook, că în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va face o nouă slujbă de Paște, clerul chemând credincioșii să primească Lumina Învierii „ca în noaptea de Paști”.
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
Lumina lui Hristos Înviat a izvorât și în Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca.
În noaptea de Înviere, lumina a fost aprinsă pe Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca.
Precizări importante despre regulile pe care trebuie să le respecte românii în noaptea de Înviere și în ziua de Paște.
Începând cu ora 8 a acestei dimineți, a început distribuția pâinii sfințite la domiciile credincioșilor.