monitorulcj.ro Menu

Oficial! FRF schimbă sistemul de joc

În cadrul Comitetului de Urgență, Federația Română de fotbal a înlocuit regula cu trei schimbări, adoptând maxim patru schimbări în timpul unui meci.

S-au pus în vânzare biletele pentru România-Chile

Federația Română de Fotbal a pus în vânzare biletele pentru marele meci dintre România-Chile. Prețul biletelor variază, cel mai ieftin este 35 de lei în peluză, iar cel mai scump ajunge chiar și la 100 de lei în tribună.

OPINIE Fotbalul, o Românie mai mică

Fotbalul de pe la noi nu e altceva decât o România mai mică, asemenea politicii, educației, sănătății etc., adică un proiect sortit, din capul locului, încercării, dubiului, compromisului, nereușitei (ar spune pesimiștii).

FRF, alături de Daum, indiferent ce face naţionala la Cluj

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că îl susține pentru funcția de selecționer pe germanul Christoph Daum indiferent de rezultatul partidei cu Danemarca, programată pe 26 martie pe Cluj Arena.

Vasile Miriuță, antrenorul lui CFR Cluj, suspendat două meciuri

Vasile Miriuță, antrenorul echipei CFR Cluj, a fost suspendat două meciuri și amendat cu 320 de lei după ce a fost trimis în tribune la partida cu CS Universitatea Craiova, a decis Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită marți, informează site-ul FRF.