Stimați Bugetari, banii pentru străzi, spitale, școli, seniori, salarii – inclusiv pentru salariile Dumneavoastră, Stimați Bugetari - vin din taxele, impozitele și contribuțiile pe care le plătesc până la ultimul leuț vreo 3 milioane de angajați harnici și muncitori din mediul privat și din taxele, impozitele și contribuțiile pe care le plătesc până la ultimul leuț vreo 100.000 de companii harnice și muncitoare din mediul privat.
Aproape 12 milioane de lei care ar fi trebuit să ajungă la bugetul de stat au rămas în conturile unor firme, potrivit anchetelor desfășurate de procurorii clujeni în cadrul operațiunii naționale „Jupiter”.
Șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Adrian Nica, a declarat că „în ANAF nu toți sunt hoți” și a precizat că instituția pe care o conduce încearcă să combată cazurile de corupție din interior.
Dosar penal în cazul unei firme din Cluj și a administratorului acesteia, care au prejudiciat bugetul de stat cu 1,5 milioane de lei: contribuțiile angajaților au fost reținute, dar nu au fost virate către stat.