Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că proiectul metroului Cluj are un nou contract de finanțare și că întârzierile pe partea de lucrări nu vor fi tolerate.
Trenul metropolitan Cluj reprezintă o investiție de 231 de milioane de euro dezvoltată de Primărie pentru creșterea mobilității urbane. Emil Boc a prezentat stadiul de implementare al proiectului și a cerut flexibilizarea procedurilor birocratice de soluționare a contestațiilor: „Aștept în continuare simplificări importante atât de la nivel european, cât și la nivel național”, spune primarul Clujului.
Strada Piezișă din complexul studențesc Hașdeu a fost modernizată în urma unei investiții de peste 2 milioane de euro, iar studenții beneficiază de un spațiu remenajat la începutul noului an universitar.
Un tânăr de 33 de ani a murit în urma teribilului accident produs în zona Someșeni, în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza vitezei excesive. Edilul Clujului a lansat un apel la responsabilitate către șoferi: „Viteza ucide! Nicio secundă câștigată nu valorează cât o viață”, spune Emil Boc.
Peste 40.000 de elevi din Cluj-Napoca beneficiază de transport public gratuit. Pentru a evita aglomerația de la centrele de ticketing, elevii sunt îndemnați să își încarce abonamentele din timp.
Infrastructură digitală comună pentru administrația din Cluj, prin care cetățenii vor fi scutiți de drumurile la ghișee, dar și de furnizarea acelorași documente. Consiliul Local a aprobat intrarea municipiului Cluj-Napoca în proiectul de realizare a Cloudului Regional ce va simplifca semnificativ accesul la serviciile publice.
Șantierul de pe strada Piezișă se apropie de final, astfel că la începutul noului an universitar tinerii se vor bucura de una dintre cele mai moderne zone din Cluj.