Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a confirmat joi că procurorii militari i-au pus sechestru pe avere, inclusiv pe conturile bancare, în dosarul penal în care este acuzat de contrabandă în legătură cu achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie.
Magistrații Tribunalului București au respins, miercuri, contestaţia primarului general al Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, faţă de măsura controlului judiciar dispusă de DNA, în dosarul în care este cercetat penal pentru luare de mită.
Ciprian Ciucu a anunțat că nu va candida la funcția de prim-vicepreședinte al PNL la Congresul de duminică, deși a primit o astfel de propunere din partea colegilor de partid: „Urmează o luptă grea cu PSD și cu sistemul”, spune primarul general al Capitalei.
Primarul Capitalei Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a contestat vineri, la Tribunalul București, măsura controlului judiciar dispusă împotriva lui de DNA, în dosarul în care este cercetat penal pentru luare de mită.
Dosar penal în cazul unei firme din Cluj și a administratorului acesteia, care au prejudiciat bugetul de stat cu 1,5 milioane de lei: contribuțiile angajaților au fost reținute, dar nu au fost virate către stat.
Tribunalul Mureș a admis, vineri, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostului preot Cristian Pomohaci, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, acesta fiind al doilea mandat de arestare emis pe numele său.