Direcția de Sănătăte Publică Cluj a reacționat, vineri, cu privire la cazurile de lepră din Cluj, după ce acestea au fost semnalate, joi, de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. „S-au luat măsuri ferme pentru limitarea oricărui risc”, transmite DSP Cluj.
Prefectura Cluj a transmis, luni, un mesaj public de apreciere pentru activitatea doctorului Mihai Moisescu-Goia, care și-a încheiat mandatul de director executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj.
În prima săptămână din septembrie au fost raportate peste 5.100 de noi infectări cu Covid-19. Noua variantă a virusului se răspândește ușor, iar medicii avertizează asupra complicațiilor specifice.
În ultima săptămână, numărul cazurilor COVID-19 a crescut cu 3,4%. La nivel național au fost raportate peste 3.980 de cazuri noi de persoane infectate.
Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj a anunțat restrângerea temporară a activității medicale, în condițiile în care în procesul de renovare din blocul operator au fost identificate culturi de ciuperci și mucegai în aeromicroflora unor spații. „Se fac eforturi susținute ca fiecare pacient să fie în siguranță”, transmite instituția medicală.
Multiple cazuri de boala gură-mână-picior au fost seizate la grădinițele și creșele din Cluj-Napoca. Potrivit Direcției de Sănătate Publică Cluj, boala se manifestă preponderant vara, iar părinții sunt sfătuiți să-și izoleze copiii la apariția primelor semne de boală.