monitorulcj.ro Menu

ANALIZĂ VALUTARĂ. Euro a urcat la 4,73 lei

Leul a cunoscut în perioada analizată o tendință de depreciere față de euro și francul elvețian, iar indicii ROBOR au avut o evoluție descendentă.

ANALIZĂ. Euro a câștigat jumătate de ban

Aprecierea monedei americane față de cea unică a înmulțit ieșirile de pe piețele de marginea zonei euro, ceea ce a determinat deprecierea monedelor.

ANALIZĂ. Căldura a calmat și piața valutară

Leul a avut ieri o evoluție calmă față de principalele valute, în condițiile în care pe piețele internaționale se manifesta o stare de optimism, investitorii așteptând întâlnirea de la sfârșitul săptămânii dintre președintele american Donald Trump și omologul său chinez Xi Jinping, cu ocazia întrunirii G20 de la Tokio.

ANALIZĂ. Euro s-a întors la 4,74 lei

Prima săptămână din martie a fost una stabilă pentru perechea euro/leu, în timp ce indicii ROBOR au cunoscut scăderi, reducând presiunea pe ratele la credite.

ANALIZĂ. Euro stagnează la 4,74 lei

Piețele valutară și monetară au fost mai calme ieri, urmare a discuțiilor purtate între Ministerul de Finanțe și mediul bancar în privința modificării OUG 114, cunoscută ca și „taxa pe lăcomie".

ANALIZĂ Ușoară scădere a euro

Perechea euro/leu a înregistrat o ușoară scădere, media coborând de la 4,7576 la 4,7559 lei. Cotațiile fluctuau între 4,749 și 4,762 lei iar tranzacțiile de la ora 14:00 se realizau în jurul valorii de 4,756 lei.