Primăria Cluj-Napoca a anunțat că începe, de luni, 17 noiembrie, emiterea abonamentelor gratuite de transport pentru 2026 pentru pensionari, cetățeni de onoare, veterani și persoanele vulnerabile.
Administrația locală din Apahida face demersuri pentru eficientizarea transportului public și creșterea conectivității. Actualmente, circa 15.000 de călători circulă zilnic între Apahida și Cluj-Napoca.
Festivalierii vor putea circula pe timp de noapte cu autobuzele, atât în municipiul Cluj-Napoca, dar şi în zona metropolitană, pe toată durata Untold. De asemenea, vor fi suplimentate şi liniile de transport în comun.
O serie de restricții de circulație vor fi aplicate în perioada 20 – 22 iunie pe mai multe străzi din municipiul Cluj-Napoca și pe câteva drumuri județene, pentru desfășurarea unui eveniment sportiv. De asemenea, unele linii de transport public vor avea traseele deviate.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) susține studenții pentru a beneficia de reducerile prevăzute de lege pentru abonamentele de călătorie cu mijloacele de transport în comun, simplificând procedura de decontare.