monitorulcj.ro Menu

Dan Voiculescu cere ridicarea controlului judiciar

Dan Voiculescu a fost, joi dimineaţă, la sediul DNA, unde a solicitat procurorilor ridicarea controlului judiciar dispus în cazul său, invocând faptul că "expunerea excesivă", prin faptul că trebuie să meargă de două ori pe săptămână la Poliţie, creează impresia că el este vinovat.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână rămân în arest

Instanța de judecată a Tribunalului Constanța au respins, miercuri, cererile lui Mircea Băsescu și Marian Căpățână de înlocuire a măsurii arestării preventive cu controlul judiciar, fratele președintelui rămânând astfel în arest, hotărârea nefiind însă definitivă și putând fi contestată în termen de 48 de ore la Curtea de Apel.

Dan Voiculescu, cercetat sub control judiciar pentru a nu face presiuni

Tribunalul București a menținut măsura controlului judiciar în cazul lui Dan Voiculescu, în dosarul de şantaj, este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor şi necesară pentru a fi evitate presiunile pe care acesta le-ar putea face, în condiţiile în care este judecat pentru fapte simila, se arată în motivarea de marți a instituției.

Şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, sub control judiciar

Şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, urmărit penal în legătură cu instrumentarea dosarului lui Berbeceanu, se află, din 5 mai, sub control judiciar, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Yannina Oltean, cercetată în libertate sub control judiciar

Procurorii clujeni au respins joi seara propunerea poliţiştilor de arestare preventivă a Yanninei Oltean. După aproape cinci ore de audieri, procurorii au decis ca tânără să nu fie prezentată unui judecător cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii au decis ca tânăra să fie cercetată în libertate sub control judiciar.