Constructorul lotului 4 al Autostrăzii A10 Sebeș–Turda și-a asumat executarea lucrărilor de remediere a surpării produse la kilometrul 66, precum și suportarea integrală a costurilor.
Contractul pentru realizarea Centrului de zi dedicat persoanelor vârstnice din Florești a fost reziliat în contextul în care executantul nu și-a respectat termenele asumate. „Nu acceptăm întârzieri nejustificate atunci când este vorba despre investiții de care comunitatea are nevoie”, spune primarul Bogdan Pivariu.
Proiectul blocurilor de pe Bulevardul 12 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca, propus de fondatoarea unei agenții imobiliare, a revenit pe masa comisiei de urbanism.
Au început lucrările de proiectare și procedurile de expropriere la centura metropolitană Cluj. Unde vor fi „nodurile” centurii și ce zone și drumuri vor conecta?
Primarul Clujului, Emil Boc a transmis astăzi un mesaj ferm de pe șantierul Centurii Metropolitane, tronsonul 1 Cluj-Florești, avertizând public constructorul asupra întârzierilor tot mai evidente în derularea lucrărilor.
Reprezentanți de seamă ai sectorului construcțiilor, mediului de afaceri și autorităților publice s-au reunit la Cluj-Napoca, la prima ședință a Patronatului Societăților din Construcții – Filiala Transilvania. Discuțiile s-au concentrat pe provocările acute ale industriei, precum deficitul de forță de muncă, creșterea costurilor materialelor și nevoia urgentă de investiții în infrastructură.