monitorulcj.ro Menu

Antreprenorul Ion Sturza: Avem 20 mil. euro, dar numărăm pe degete iniţiativele care merită finanţare. Unde greşesc firmele?

Antreprenorul Ion Sturza, președinte al fondului de investiții Fribourg Capital a declarat că sunt foarte puţine proiectele şi startup-urile din piaţa românească ce merită cu adevărat investiţii. Nu ducem lipsă de capital, sunt mulţi investitori de afară interesaţi de iniţiative de afaceri de la noi, “dar noi nu avem ce livra”, spune omul de afaceri.

OPINIE Sub semnul neîncrederii și al populismului

Neîncrederea în democrație și accentuarea unor formule populiste par să fie dominantele anului politic international ce stă să se încheie (iar exemplele sunt binecunoscute). E acum vremea bilanțurilor și a previziunilor și nu e lipsit de temei să vedem și noi cum stăm și unde ne aflăm ca țară în acest concert al nemulțumirilor și al noilor opțiuni, îngrijorătoare, pentru unii, doar stranii și temporare, pentru alții.

Spiritul antreprenorial, sugrumat de instabilitatea fiscală: Firmele şi freelancerii evită să mai colaboreze prin PFA-uri de teama schimbării legislaţiei

Foarte mulţi angajaţi, în special cei din zona IT, se gândesc să treacă în zona activităţilor independente şi să-şi facă un PFA, o microîntreprindere sau o întreprindere individuală, însă le este frică de instabilitatea generată de anunţurile privind schimbarea cadrului fiscal pentru aceste forme de colaborare.