Ştiri din Transilvania

AB: Fostul director economic al SC Apa CTTA SA Alba, condamnat într-un dosar de conflict de interese

Fostul director economic al SC Apa CTTA SA Alba, Lucica Crișan, a fost condamnată la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare și la efectuarea a 80 de ore de muncă în folosul comunității, într-un dosar în care este acuzată de conflict de interese. Sentinţa a fost publicată joi, 6 noiembrie, pe site-ul Judecătoriei Alba Iulia.

Judecătoria Alba Iulia “condamnă inculpata C. L. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. (…) stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani (…)Dispune ca inculpata să respecte următoarea obligaţie (…): să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. (…) dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpata să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Direcţia Regională de Statistică Alba Iulia sau la Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba” se arată se arată în soluția pe scurt, publicată pe portalul instanței.

Potrivit Ziarului Unirea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia dispus, la sfârșitul lunii mai 2014, trimiterea în judecată a fostului director economic al SC Apa CTTA SA Alba, pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese. Potrivit procurorilor, uzând de funcția pe care o avea, în perioada 24 septembrie 2008 – 10 aprilie 2012 aceasta a participat la luarea deciziilor prin care s-au obținut direct foloase patrimoniale de către SC ALBA PRINT S.A. Petrești, persoană juridică la care inculpata era cenzor și beneficia lunar de indemnizație, semnând un număr de patru note de comandă și 38 de ordine de plată pentru achiziţionarea şi respectiv plata către S.C. Alba Print S.A. Petrești a unor bunuri în valoare totală de 161.996 lei.

abonare newsletter