monitorulcj.ro Menu

Ştiri din Transilvania

Satu Mare: 14 persoane internate la spital, după ce au consumat ciuperci

14 persoane au ajuns la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare. Patru dintre aceștia au ajuns la spital în stare gravă.

sursa foto: camaraursului.ro

Printre cei 14 pacienți, se află și doi copii. Persoanele intoxicate sunt din Micula Nouă, Poiana Codrului, Călinești, Sâi și Baia Mare, informează satmareanul.net.

Victimele le-au spus medicilor că au consumat ciuperci culese din pădure, iar în cursul zilei de marți s-au simțit rău. În urma investigațiilor medicale efectuate, patru adulți au fost internați la Secția de Terapie Intensivă, șapte la Gastroenterologie, cei doi copii la Pediatrie iar unul este supus unor investigații la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU).

Potrivit directorului medical al SJU Satu Mare, dr. Paula Mare, cele patru persoane internate la Terapie Intensivă sunt în stare gravă, dar stabilă. „Pacienții au sosit de marți după-amiază, iar ultimul a fost adus azi dimineață”, spune medicul sătmărean.