monitorulcj.ro Menu

Ştiri din Transilvania

Cea mai veche mânăstire ortodoxă din Transilvania își serbează praznicul

Cel mai vechi așezământ monahal ortodox din Transilvania, mănăstirea Râmeț, își serbează praznicul duminică, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Mănăstirea Rîmeț își serbează praznicul duminică,

Cel mai vechi așezământ monahal ortodox din Transilvania, mănăstirea Râmeț, își serbează praznicul duminică, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, unul din cele două hramuri ale bisericii celei noi, la ridicarea căreia au contribuit, între 1982 și 1992, credincioși din toate provinciile românești.

De altfel, ca urmare a faptului că biserica cea nouă a mănăstirii este rodul daniilor din întreaga țară, aceasta îmbină cele mai expresive elemente ale stilurilor de construcție din cele trei provincii românești. Astfel, tipul de acoperiș cu poala mult evazată, împreună cu șirul de ocnițe din registrul superior al fațadelor, este întâlnit la bisericile din Moldova.

Pridvorul deschis și împărțirea fațadelor în două registre printr-un brâu median apare la lăcașurile de cult din Muntenia. Respectivul brâu este alcătuit din „funia împletită”, întâlnită la bisericile din Maramureș, încadrată de două șiruri de „dinți de fierăstrău”.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în data de 29 iunie 1982 de către episcopul de Alba Iulia, Emilian Birdaș, aflat la Rîmeț pentru a săvârși parastasul de șapte ani al părintelui Dometie Manolache, fost duhovnic la Rîmeț.

Biserica adăpostește o raclă cu mai multe sfinte moaște, precum și o copie pictată cu foiță de aur și argint după icoana Pantanassa (Atotîmpărăteasa), vindecătoare de cancer și făcătoare de minuni, primită din partea Mănăstirii Vatopedu din Muntele Athos în 2007.

Anual, de 29 iunie, la Râmeț vin în pelerinaj sute de credincioși din diverse zone ale țării, mulți dintre aceștia urmând să rămână la mănăstire și în 30 iunie, când Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Ghelasie, ale cărui moaște se află la Rîmeț.

Biserica mai are un hram, de Adormirea Maicii Domnului, în 15 august.

În prezent, obștea este compusă din peste o sută de maici și surori. Pe lângă programul duhovnicesc, cele mai multe dintre călugărițe lucrează la atelierele de țesătorie, tricotaj, croitorie și broderie. Mănăstirea deține și o stupină, aflată în grija unei maici.

Pelerinii care vin la Râmeț se pot caza gratuit la mănăstire, unde sunt disponibile în jur de 50 de locuri, sau la o cabană administrată tot de către mănăstire, situată la 400 de metri în amonte, și unde prețul pentru o noapte de cazare este modic.