Ştiri din Transilvania

UPDATE: Bistriţa - Şoferul unei ambulanțe şi doi adolescenți, striviți de un TIR. Şoferul autotrenului a fost reţinut

Şoferul unei ambulanţei și doi adolescenți au murit miercuri seara după ce autosanitara în care se aflau a fost lovită frontal de un tir pe DN 17, în judeul Bistriţa-Năsăud. Șoferul TIR-ului, un bărbat de 27 de ani, a fost reţinut pentru ucidere din culpă.

UPDATE: Şoferul autotrenului a fost reţinut

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Virginia Roşca, a declarat că şoferul TIR-ului, un bărbat de 27 de ani din Paşcani, judeţul Iaşi, a fost reţinut pentru ucidere din culpă.

"În timp ce bărbatul de 27 de ani din Paşcani, judeţul Iaşi, conducea pe DN 17 un autotren pe direcţia Bistriţa - Beclean, pe o pasarelă, pe fondul efectuării unei depăşiri neregulamentare, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o ambulanţă, aceasta fiind proiectată în alte trei autovehicule. În urma accidentului, şoferul ambulanţei şi doi pasageri, o fată de 17 ani şi un băiat de 14 ani, au murit. Şoferul autotrenului este cercetat pentru ucidere din culpă", a declarat Roşca, potrivit Mediafax.


Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, dr. Anabella Muszi, a declarat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă, că şoferul, un bărbat de circa 55 de ani, şi o fată de 17 ani, pacient în ambulanţă, au decedat la scurt timp după ce au fost transportaţi la Centrul de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Orăşenesc Beclean, în timp ce al doilea pacient din ambulanţă, un băiat de 14 ani, a fost transportat cu elicopterul SMURD la o clinică din Târgu Mureş, el fiind în stare gravă, transmite Mediafax.

“În accident a fost implicată ambulanţa BN 11 SAJ de tip A a SJA Bistriţa-Năsăud, care venea spre Bistriţa şi în care se aflau doi copii, un băiat de  14 ani şi o fată de 17 ani, din Şieu Cristur, care făcuseră dializă la Cluj. Toţi minorii fac hemodializă la Cluj, iar la Spitalul Bistriţa fac numai adulţii. Victimele au fost luate de la locul accidentului şi duse la Centrul de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Orăşenesc Beclean, unde au fost evaluate şi triate de echipajul elicopterului SMURD sosit la Beclean de la Târgu Mureş. Deşi s-a făcut tot ce era posibil, puţin după ora 21.00 ni s-a comunicat că colegul nostru, ambulanţierul care conducea maşina implicată în accident, a decedat, iar la scurt timp şi fata de 17 ani. Băiatul de 14 ani a fost preluat de echipajul elicopterului şi transportat în centrul universitar Târgu Mureş”, a spus dr. Annabella Muszi.


Din păcate şi cel de-al treilea pasager al ambulanţei a fost declarat decedat. Băiatul de 14 ani, transportat cu elicopterul SMURD la Târgu Mureş a pierdut lupta cu viaţa, fiind declarat decedat în urmă cu câteva minute, informaţia fiind confirmată de secretarul de stat Raed Arafat, care a iniţiat la nivelul Ministerului Sănătăţii o celulă de criză pentru a gestiona situaţia din Bistriţa-Năsăud.

Potrivit sursei citate, şoferul ambulanţei lucra de foarte mulţi ani în SJA, soţia lui, de asemenea, el nefiind până acum implicat în alte accidente.


“Colegul nostru era un ambulanţier vechi care cunoştea meserie. Era unul dintre cei mai buni angajaţi ai noştri. Nu ştiu exact data când a fost angajat în Ambulanţă fiindcă eu, ca proaspăt absolvent de Medicină, când am venit la SJA Bistriţa dânsul lucra deja aici şi avea mulţi ani de experienţă în spate. Avea în jur de 55 de ani. Din câte îmi amintesc, eu nu a avut incidente sau nu a fost implicat în accidente”, a declarat Muszi.

Dispeceratul integrat al judeţului Bistriţa-Năsăud a primit la ora 18.30 un apel pe 112 care semnala producerea unui accident rutier la ieşirea din localitatea Beclean spre Bistriţa.


Accidentul s-a petrecut, potrivit  unor martori oculari, în dreptul pasajului de peste calea ferată de la intrarea în oraşul Beclean, la care se fac lucrări de întreţinere, circulaţia desfăşurându-se pe un singur sens. Conform surselor citate, ambulanţa, care venea dinspre Cluj, a trecut ultima pasarela la semnul verde indicat de o persoană care dirija circulaţia. TIR-ul care circula din sens opus a venit cu viteză dinspre Bistriţa şi nu a mai putut opri în spatele coloanei care aştepta să se facă verde pe sensul ei de mers, aşa încât a depăşit coloana şi a izbit ambulanţa frontal, împingând-o în spate circa 70 de metri.

În urma impactului, ambulanţa a fost distrusă total.


Din cauza accidentului, traficul rutier pe DN 17, care face legătura între Transilvania şi Moldova, fiind cel mai aglomerat drum din Bistriţa-Năsăud, a fost blocat total, circulaţia fiind deviată pe o rută ocolitoare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter