Jovo Lukic nu pleacă de la U Cluj pe orice sumă. Conducerea „Șepcilor roșii” a stabilit deja pragul de la care ar fi dispusă să stea la masa negocierilor.
Cristiano Bergodi a fost provocat, după victoria Universității Cluj cu 3-1 în fața CFR-ului, să compare Derby de Cluj cu celebrul duel dintre Lazio și AS Roma.
Universitatea Cluj a câştigat derby-ul oraşului contra CFR-ului, scor 3-1, şi s-a apropiat la doar cinci puncte de primul loc. De partea cealaltă, vişiniii rămân pe locul 8, la trei puncte de locurile de barajul pentru menţinere/ promovare.
Marius Șumudică, antrenorul CFR-ului, a anunțat la scurt timp după derby-ul contra „U” Cluj, pierdut cu 1-3, că doi dintre jucători sunt în discuții cu conducerea clubului privind situația lor contractuală.
Cristi Dulca (53 de ani), fost internațional român și actualul antrenor al echipei feminine de la Universitatea Cluj, a văzut derby-ul dintre CFR și „U” (1-3) chiar din mijlocul galeriei „șepcilor roșii”.
După victoria din derby-ul Clujului cu CFR, „U” s-a apropiat la cinci puncte de primul loc din Superliga României, iar Cristiano Bergodi a comentat lupta pentru titlu.
Universitatea Cluj a câștigat primul derby al Clujului din acest sezon, scor 3-1 pe terenul rivalei CFR. Stefan Drazic a deschis scorul pentru gazde, însă oaspeții au întors soarta partidei după reușitele lui Issouf Macalou și Oucasse Mendy.