Sport

„U” Cluj, în exil! „Șepcile Roșii” joacă două meciuri considerate acasă în alt județ din cauza festivalului Untold

„U” Cluj, în exil! „Șepcile Roșii” joacă două meciuri considerate acasă în alt județ din cauza festivalului Untold

Universitatea Cluj va fi obligată să joace în deplasare cel puțin două meciuri din cauza festivalului Untold. Universitatea va juca sâmbătă, 28 august, de la ora 12:30 împotriva celor de la Metaloglobus București. „Șepcile Roșii” trebuiau să evolueze pe Cluj Arena, dar acolo au început pregătirile pentru Untold, iar echipa evoluează astfel la Sânmartin.

Meciul cu FK Csikszereda se va juca în deplasare, după pauza competițională, iar meciul cu Viitorul Pandurii va fi organizat tot la Sânmartin, cel mai probabil. Partida „U” Cluj – Viitorul Pandurii este programată pe 18 septembrie, la 6 zile de la încheierea festivalului Untold. E greu de crezu că gazonul și arena vor fi gata pentru meciurile de fotbal într-un timp atât de scurt.

Duelul „U” Cluj – Sănătatea, mutat de pe Cluj Arena

Universitatea Cluj și Sănătatea Cluj joacă miercuri, 25 august, în Cupa României. Cele două echipe nu vor putea utiliza cel mai modern stadion al Clujului tot din cauza festivalului de muzică.


„După atâta vremea, în sfârșit, suporterii puteau vedea un duel între Sănătatea și Universitatea, dar nu am primit undă verde de la administratorii stadionului. Deși noi suntem gazde și puteam alege arena din Jucu, unde ne jucăm meciurile de pe teren propriu, am solicitat ca partida să aibă loc pe Cluj Arena, să vină cât mai multă lume. Nu s-a vrut”, a spus, citat de Transilvania Reporter, antrenorul „virușilor”, Marius Semeniuc.

abonare newsletter