Sport

CFR Cluj dă asigurări că Marius Șumudică rămâne antrenor la echipa din Gruia

CFR Cluj a anunțat că Marius Șumudică va continua din postura de antrenor.

CFR Cluj a anunțat că postul lui Marius Șumudică nu este în pericol  în acest moment, în ciuda tuturor zvonurilor apărute în ultima perioadă în mass media.

Situația la CFR Cluj a devenit extrem de tensionată după ce campioana României a pierdut cu 4-0 în Serbia. Cele mai importante cotidiane sportive din țară îl dădeau plecat din Gruia, dar șefii clubului infirmă această variantă.


„Ca urmare a ultimelor informații apărute în presă, dorim să facem următoarele precizări:

Conducerea clubului CFR 1907 Cluj nu a luat în considerare în niciun moment schimbarea de pe banca tehnică a echipei noastre a antrenorului Marius Șumudică.


Suntem singura echipă din România care va participa în acest sezon în grupele unei competiții europene, iar după 5 etape disputate până acum, suntem lideri incontestabili în Liga 1 cu maxim de puncte obținute, performanță pe care CFR Cluj nu a mai bifat-o din sezonul 2006/2007, astfel că nu s-a pus problema ca antrenorul echipei noastre să fie schimbat.

De asemenea, vrem să vă asigurăm de faptul că nu a existat și nu există niciun fel de conflict între antrenor și jucătorii echipei noastre. Un rezultat negativ și toate criticile venite din presă nu pot să destabilizeze un club de anvergura CFR-ului, un club care în ultimii ani a câștigat de 4 ori consecutiv titlul de campioană.


Avem un lot valoros și numeric, dar și un antrenor cu multă experiență, însă, mai presus de toate, suntem o familie unită care va reuși să treacă peste un rezultat negativ, în pofida criticilor venite din toate direcțiile.

În încheiere, vă asigurăm încă o dată că antrenorul Marius Șumudică are parte de toată susținerea conducerii clubului și a acționariatului”, au transmis oficialii lui CFR Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter