Sport

Cluj-Napoca, gazda unui nou turneu de TENIS în 2021! Meciurile se vor juca în BT ARENA

Cluj-Napoca va fi gazda unui nou turneu WTA după Winners Open în 2021.

Andrea Petkovic, a doua favorită, a câştigat turneul Winners Open, primul turneu WTA de la Cluj-Napoca, dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe egipteanca Mayar Sherif cu un sec 6-1, 6-1, dar cea mai importantă veste avea să vină la scurt timp după ultimul punct jucat.

Patrick Ciorcilă, directorul turneului de la Winners Open, a anunțat că la Cluj-Napoca vom mai avea un turneu de tenis în 2021:


„Aş vrea să fac un anunţ extraordinar. În 25 octombrie, mai avem un turneu WTA 250 la Cluj, în BT Arena. Va fi o săptămână specială, ultima înaintea Turneului Campioanelor, aşa că ne aşteptăm să participe multe jucătoare de top", a spus Ciorcilă, imediat după finala câștigată de Petkovic.

Winners Open a fost un adevărat succes, fiind vândute toate biletele la meciurile din fazele superioare. Public clujean va putea participa într-un număr mai mare la BT Arena, acolo unde capacitatea sălii este de peste 7.500 de locuri.

abonare newsletter