monitorulcj.ro Menu
Sport

Sportivii români, cu gândul la Jocurile Olimpice din 2021. 23 iulie – 8 august 2021, noul interval?

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că sportivii români sunt deja cu gândul la Jocurile Olimpice de anul viitor şi că fiecare se pregăteşte acasă, cu „echipamentul din dotare”.

Sportivii români, cu gândul la Jocurile Olimpice din 2021. 23 iulie – 8 august 2021, noul interval?

„Sportivii sunt deja cu gândul la vara anului viitor, găsesc noi soluţii de a se pregăti acasă. Ţin legătura cu membrii staff-urilor, cu federaţiile. Aici, psihologii sportivi au un rol foarte important, la fel şi antrenorii care le trasează direcţiile de pregătire. Se fac analize video, se fac statistici, evaluări asupra perioadei următoare. Nimeni nu stă! Am văzut că sportivii de la canotaj au intrat deja pe ergometre, cei care au, ceilalţi biciclete”, a precizat Covaliu.


„Fiecare foloseşte echipamentul din dotare, ca să folosim un termen milităresc, că tot suntem într-o perioadă în care este aplicată Ordonanţa militară. E bună perioada asta, pentru că te învaţă puţin să fii creativ, te învaţă să negociezi cu timpul tău, programul nu mai este acelaşi, trebuie să te adaptezi în funcţie de ceea ce ai acolo unde eşti. Sunt absolut convins că aşa cum îi cunosc eu pe sportivi, ei vor găsi soluţiile pentru a rămâne cât mai în formă şi pentru a trece de această perioadă”, a mai punctat președintele COSR.

23 iulie – 8 august 2021, noul termen?

Mihai Covaliu a susținut o teleconferinţă cu preşedintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Bach, care i-a comunicat că, în maximum trei săptămâni, CIO va anunţa data oficială a desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Tokyo, startul urmând a fi înainte de luna august a anului viitor.

„Elementul de interes este acela că, în trei săptămâni, vin cu o propunere în ceea ce priveşte data Jocurilor Olimpice din 2021. Se va ţine cont în stabilirea noii date de toţi factorii, plecând de la perioada şcolii în Japonia, vreme, concedii, hoteluri, săli de sport, condiţii de călătorie, practic se reface această strategie de organizare. Va fi vorba de vara anului viitor, până în august 2021. Ei încearcă să găsească o dată de începere până în luna august a anului viitor”, a declarat Covaliu.

Cel mai probabil interval de desfăşurare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, amânate pentru anul viitor, din cauza pandemiei de coronavirus, este 23 iulie – 8 august 2021, a precizat o sursă din cadrul Comitetului de organizare pentru presa japoneză, potrivit lesoir.be.

Se caută soluții pentru diminuarea pierderilor

Termenul acordat federaţiilor pentru prezentarea strategiei în ceea ce priveşte participarea la Jocurile Olimpice a fost și el prelungit până după anunţarea datei oficiale a întrecerilor. Oficialul COSR a precizat că în perioada următoare va fi stabilit şi un calendar în ceea ce priveşte calificările pentru JO 2021, întreceri care au fost anulate din cauza pandemiei.

„Federaţiile au avut termen până vineri să trimită evaluarea acestei situaţii, vorbim de strategie şi pregătire. Dar, acest lucru îl vom extinde, pentru că e clar că avem nevoie de o dată exactă a Jocurilor Olimpice şi o dată în ceea ce priveşte începerea calificărilor”, a mai spus Mihai Covaliu.

În ceea ce priveşte pierderile financiare provocate de amânarea Jocurilor Olimpice pentru anul viitor, Covaliu a spus că CIO nu a comunicat o cifră clară, dar încearcă să găsească soluţii pentru diminuarea acestora.

„S-a discutat şi despre pierderi, care sunt de partea tuturor factorilor implicaţi, e clar că sunt pierderi privind drepturile de televizare, modalitatea de a călători, vor fi pierderi din punct de vedere economic a partenerilor. Nu s-a prezentat un cuantum exact, dar s-a precizat că se caută soluţii pentru diminuarea acestor pierderi, care majoritatea sunt de partea organizatorilor, bineînţeles”, a conchis Mihai Covaliu.