Sport

100.000 de € pentru organizarea Fed Cluj la Cluj-Napoca. Marea absentă, Simona Halep

Primăria Cluj-Napoca va aloca nu mai puţin de 475.000 de lei (101.000 euro) pentru organizarea meciului de tenis contând pentru play off-ul Grupei Mondiale a Fed Cup în perioada 7-8 februarie.

În justificarea alocării banilor, Primăria arătă că municipiul Cluj-Napoca a fost “Oraş European al Sportului 2018”, iar acest titlu aduce după sine o recunoaştere internaţională a eforturilor în domeniul “dezvoltării unor politici în domeniul sportului, dar şi responsabilizează pentru menţinerea şi îmbunătăţirea acestor tipuri de politici”.

Întâlnirea România-Rusia din cadrul Fed Cup va avea loc în cea mai mare şi modernă sală, Sala Polivalentă.


Chiar dacă în referatul de aprobare municipalitatea consideră că prezenţa la Cluj-Napoca a unei competiţii de asemenea anvergură, precum şi a unor nume mari din tenisul mondial, Simona Halep, Ana Bogdan, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, dar şi a reprezentantelor echipei naţionale a Rusiei, Daria Kasatkina, Ekaterina Alexandrova, Anastasia Pavlyuchenkova şi Svetlana Kuznetsova, reprezintă una dintre cele mai însemnate modalităţi de promovare a oraşului pe plan intern şi internaţional, Simona Halep a anunţat deja că a ales să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo în detrimentul Fed Cup.

Municipiul Cluj-Napoca are o tradiţie în găzduirea şi organizarea unor astfel de competiţii internaţionale, amintind aici Cupa Davis în anii 2013,2016 şi 2018, competiţii internaţionale de handball feminine, Trofeul Carpaţi (anii 2015 şi 2016) şi meciul România –Serbia pentru calificarea la Campionatul Mondial de Handbal Feminin  2015 sau meciurii ale echipelor naţionale de baschet ale României.


Anul 2017 a adus în Sala Polivalentă organizarea Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică, un eveniment cu o mare vizibilitate internaţională. Pentru extinderea capacităţii Sălii Polivalente, în vederea asigurării a 9.300 de locuri, au fost executate lucrări în interiorul sălii pentru a pune la dispoziţia organizatorilor Campionatului European de Baschet 2017 spaţiile şi facilităţile necesare.

Potrivit Federaţiei Române de Tenis, costurile totale organizării Fed Cup la Cluj-Napoca se ridică la suma de 825.000 lei şi include cazare, masă, transport (echipa României, echipa oaspete, arbitri, bilete de avion), cheltuieli de personal sau amenajarea terenului de joc.


În cazul unei victorii, echipa naţională a României se va califica la turneul final de la Budapeste din luna aprilie.

Echipa Naţională a României plus staff-ul acesteia se va afla în Cluj-Napoca din 2 până în 9 februarie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter