Sport

Derby la retrogradare pentru „U” Cluj în Liga 2! Trupa lui Falub joacă pe noul stadion din Tg. Jiu

Universitatea Cluj se va duela pe terenul celor de la Viitorul Pandurii Tg. Jiu în etapa a 14-a din Liga a 2-a.

Trupa antrenată de Adrian Falub va juca vineri, 25 octombrie, într-o partidă care a fost programată de la ora 18:00 pe noul stadion din Târgu Jiu.

Noua arenă din Tg. Jiu va fi inaugurată vineri, iar autorităţile pregătesc diferite evenimente. Primăria Târgu Jiu va organiza în aceeaşi zi şi o festivitatea prin care se va tăia oficial panglica noii construcţii. La acest eveniment, edilul-şef Marcel Romanescu a invitat cel mai vârstnic suporter al echipei Pandurii Târgu Jiu şi cel mai tânăr şi talentat junior legitimat la clubul Pandurii.


După care urmează un meci între selecţionata foştilor jucători ai clubului Pandurii şi selecţionata foştilor jucători ai echipei naţionale a României. Apoi, meciul oficial de inaugurare a noului stadion va avea loc vineri, 25 octombrie, de la ora 18:00, între Pandurii Târgu Jiu şi Universitatea Cluj, în cadrul etapei a 14-a a Ligii 2.

”Clubul Pandurii Târgu Jiu a încheiat procedura de omologare a Stadionului Municipal din Târgu Jiu pentru meciurile susţinute de echipa din Târgu Jiu în Liga a doua Casa Pariurilor. Procedura de omologare a demarat odată cu depunerea cererii la Federaţia Română de Fotbal, documentele necesare acesteia fiind semnate la Stadionul Municipal din Târgu Jiu. Pandurii Târgu Jiu va putea să joace pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu meciurile de pe teren propriu, începând din data de 25 octombrie, atunci când va fi programată şi inaugurarea oficială a acestuia”, a anunţat, pe site-ul oficial, clubul Pandurii Târgu Jiu în urmă cu câteva zile.


Cele două echipe sunt departe de locurile care oferă liniştea şi bucuria unui astfel de eveniment precum cel de la Târgu Jiu. Universitatea Cluj este pe locul 16 cu 13 puncte acumulate, în timp ce Pandurii este pe locul 17 cu şapte puncte strânse în prima parte a sezonului.

Pandurii este singura echipă din Liga a 2-a care nu a câştigat până în acest moment pe teren propriu, iar meciul cu Universitatea ar putea fie ocazia perfectă având în vedere desfăşurarea de evenimente care au fost propuse de oficialităţi.


Universitatea Cluj este şi ea într-o situaţie disperată şi a obţinut ultima victorie la mijlocul lui septembrie în faţa celor de la Petrolul Ploieşti pe Cluj Arena.  Ardelenii au un singur succes în deplasare pe terenul celor de la Dunărea Călăraşi obţinut la comisii după ce trupa din Călăraşi a folosit un jucător care nu avea drept de joc.

Elevii lui Adrian Falub au avut o evoluţie mai bună în ultima etapă,  atunci când au obţinut un egal împotriva liderului CS Mioveni. În ciuda punctului scos cu prima clasată, fanii Universităţii au fost extrem de supăraţi şi i-au ironizat în ultimele minute ale jocului.


Antrenorul clujenilor este şi el sub mare presiune, iar acest lucru s-a văzut cel mai bine la finalul partidei din etapa trecută. Faub a intrat în conflict cu arbitrii şi jucătorii celor de la Mioveni  după ce a simţit că brigada de arbitraj a defavorizat trupa clujeană.

Universitatea Cluj a câştigat ambele dispute directe cu Pandurii Tg. Jiu în stagiunea precedentă şi pleacă cu prima şansă şi în meci de vineri. Goga şi compania s-au impus cu 5-1 în meciul tur şi cu 2-0 în meciul retur de pe Cluj Arena.

abonare newsletter