monitorulcj.ro Menu

Sport

Clujeanul Rareş Fortuneanu a început munca la naţionala de handbal a României „acasă”

Suflu nou pe banca tehnică a naţionalei masculine de handbal a României. După mai bine de trei ani în care „tricolorii” au fost conduşi de pe bancă de tehnicieni spanioli, Xavier Pasqual şi Manuel Montoya, Federaţia Română de Handbal (FRH) a optat pentru un staff 100% român.

Clujeanul Rareş Fortuneanu a început munca la naţionala masculină de handbal a României „acasă”, sursă foto: Sportsnet

Născut la Cluj-Napoca, Rareş Fortuneanu (40 de ani), care din vară este şi antrenorul principal al formaţiei franceze Saint Raphael, a fost numit selecţioner la finalul săptămânii trecute şi şi-a intrat deja în drepturi cu ocazia stagiului de pregătire de la Cluj-Napoca. Fortuneanu este ajutat la echipa naţională de „secundul” Adrian Petrea şi de antrenorul cu portarii Alexandru Buligan.

„E o onoare să fiu în această postură, o mândrie să-mi reprezint ţara, cred că este cel mai frumos sentiment pe care pot să-l trăiesc, să-mi cânte imnul. E o senzaţie pe care am trăit-o ca jucător, iar acum am ocazia să o trăiesc şi ca selecţioner. Am pus la punct o relaţie bazată pe încredere cu jucătorii, de transparenţă, pentru că acesta este modul meu de a lucra, o relaţie de colaborare între mine şi jucători pentru că este foarte important ce feed-back îmi oferă ei din teren. Sper să dureze cât mai mult această colaborare şi să fie cât mai productivă, să aducă cât mai multe rezultate pozitive echipei naţionale”, a declarat Fortuneanu.

Calificare la CM? „Nu ne va fi ușor!”

Fost conducător de joc la Ştiinţa Bacău şi Dinamo Bucureşti, Rareş Fortuneanu a plecat în Franţa în 2004, unde a evoluat doar pentru Saint Raphael, până în 2014, când a trecut pe bancă, în postura de „secund”. Din vară a fost promovat „principal” la echipa care anul trecut a jucat finala Cupei EHF. Acum, vrea să aducă din nou performanţa şi la echipa naţională a României.

„Îmi doresc să redobândim un stil românesc şi să introduc elemente din handbalul francez, pentru că cele două culturi handbalistice se aseamănă foarte mult. Şi puţine influenţe iberice, pentru că jucătorii cunosc bine sistemele spaniole lucrând cu Xavi Pasqual şi Manuel Montoya. Prezenţa la Campionatul Mondial e un vis al tuturor de mulţi ani, care este departe deocamdată. Am conceput nişte obiective pe termen scurt cu băieţii, dar şi pe termen mediu şi lung.

Obiectivul pe termen scurt este o obligativitate, acela de a trece de tuneul de calificare din ianuarie, pentru că avem un palmares în spate, suntem echipa României, avem un blazon de respectat, avem calitate, un grup care îmbină jucătorii cu experienţă cu entuziasmul şi talentul jucătorilor tineri. Nu va fi uşor, chiar dacă adversarii, la prima vedere, par a fi facili”, a punctat selecționerul echipei masculine de handbal a României.

În 2011 am terminat pe locul 19

Ultima calificare a Naţionalei României la un Campionat Mondial datează din 2011, când „tricolorii” s-au clasat pe locul 19 din 24 de echipe participante. Pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2021 din Egipt, România va evolua în grupa preliminară cu Italia, Kosovo şi Georgia. Meciurile vor avea loc în luna ianuarie, în Italia. Prima clasată va ajunge la barajul pentru „Mondialul” care va avea – în premieră – 32 de echipe.

„Să nu mai privim în urmă. Trebuie să gândim şi să acţionăm în prezent, să facem ca pauzele privind participările noastre la turneele finale să fie cît mai scurte. Suntem în urmă, avem mult de muncă, dar eu zic că prin determinare şi cu un spirit de luptă ieşit din comun orice meci poate fi câştigat. Spun asta cu toată încrederea pentru că avem calitate, avem determinare, solidaritate, dar toate astea trebuie să se vadă pe teren”, a punctat Rareș Fortuneanu.

Prima şedinţă de pregătire a fostului internaţional la cârma echipei naţionale a fost una cu public de marcă. Mai mulţi tehnicieni de renume din handbalul românesc au fost prezenţi în Sala Sporturilor „Horia Demian” la sesiunea de master coach iniţiată de Federaţie. Mariana Târcă, Simona Gogârlă, Eliodor Voica sau Robert Licu au ţinut să „fure” câte ceva din metodele franceze de pregătire pe care Rareş Fortuneanu vrea să le implementeze şi la echipa naţională.

– 4 titluri mondiale, un argint şi 5 medalii de bronz are în palmares naţionala masculină de handbal a României

– 45 de meciuri a jucat Rareş Fortuneanu pentru echipa naţională a României