monitorulcj.ro Menu

Sport

Universitatea Cluj a salvat un punct în duelul cu liderul CS Mioveni

Universitatea Cluj a remizat, 2-2, în etapa cu numărul 13 din Liga a 2-a, într-un meci în care Mioveni a condus de două ori.

Formaţia antrenată de Adrian Falub a făcut un meci mai bun faţă de ultimele două jocuri din Liga a 2-a, dar cu toate astea a fost condusă de două ori şi a obţinut cu greu un punct în faţa liderului CS Mioveni.

Oaspeţii au început tare meciul de pe Cluj Arena şi au deschis scorul în minutul 5 al partidei după un contraatac finalizat de Valentin Coşereanu. Mijlocaşul celor de la Mioveni l-a învins cu un şut la colţul scurt pe Arpad Tordai la o fază în care goalkeeper-ul crescut la Viitorul putea să facă mai mult.

Clujenii au dominat jocul după primirea golului, dar fără să îşi creeze ocazii importante de gol, iar Goga a fost singurul care a părut că îşi doreşte ceva cu adevărat de la acest meci. Universitatea a început excelent repriza secundă şi avea să marcheze dintr-o lovitură de la 11 metri transformată de Goga în minutul 52 în urma unui henţ făcut de Beţa în suprafaţa de pedeapsă.

Universitatea a jucat mai bine în partea secundă, dar oaspeţii au preluat conducerea din nou în minutul 77 al jocului. Marian Anghelina a bătut excelent o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri şi l-a învins pe Arpad Tordai.

Trupa pregătită de Adrian Falub a salvat totuşi un punct în minutul 85 atunci când Alexandru Pop a centrat dintr-un corner, iar Victor Dican restabilea egalitatea.

Universitatea Cluj a coborât pe locul 17 în clasament după această etapă şi începe să piardă contactul cu echipele aflate deasupra liniei retrogradabile. Ardelenii vor juca în etapa viitoare pe terenul celor de la Pandurii Tg. Jiu, într-un meci extrem de important în ceea ce priveşte salvarea de la retrogradare.

”U” Cluj: Tordai - Berci, Art. Crăciun, Telcean (Dican 46') - R. Takacs (Inacio Miguel 82'), G. Florescu, Guedj (Rafa Miranda 46'), Tiago Gomes - Nic. Pîrvulescu, Goga (cpt.), Al. Pop
Rezerve neutilitate: Gorcea - Taub, Andre Ceitil, Burghele
Antrenor: Adrian Falub

CS Mioveni: Fl. Croitoru - Rob. Ghiţă, Celea, Beţa (Ct. Alexe 58'), Burnea (cpt.) - R. Costin, Anghelina - Cioargă (Işfan 67'), Hergheligiu, Coşereanu - Măzărache (Val. Balint 55')
Rezerve neutilizate: Val. Sima - M. Şerban, Ed. Stoica, Massaro
Antrenor: Marius Stoica