Sport

Petrescu, supărat pe LPF înainte de meciul cu Universitatea Craiova: "Mă obligă să țin jucători în tribune. Nu ne ascultă nimeni"

CFR Cluj primește vizita celor de la CS Universitatea Craiova, sâmbătă, ora 20:30, într-o partidă care se va disputa în Gruia.

Cele două formații se vor duela în etapa cu numărul 13 din Liga 1, într-o partidă care se anunță a fi derby-ul rundei având în vedere pozițile ocupate în clasament.

CFR Cluj este pe primul loc cu 24 de puncte acumulate, fiind urmată de Viitorul cu același număr, în timp ce Craiova este pe locul al treilea cu 23 de puncte. Trupa ardeleană are cea mai bună defensivă pe teren propriu și a încasat doar două goluri, în timp ce Universitatea Craiova este echipa care a adunat cele mai multe puncte din deplasare (10).


Dan Petrescu a prefațat meciul cu Universitatea Craiova, dar și reîntâlnirea cu Victor Pițurcă, omul alături de care a evoluat la echipa națională.

„A fost o pauză bine venită pentru noi că s-au adunat câteva meciuri. Sper să avem atitudinea de la antrenamente și la meci pentru că toată săptămâna ne-am pregătit foarte bine. Sper să facă alergerile corecte, deoarece am un lot important și doar Peteleu este accidentat și va lipsi. Craiova este mult mai puternică acum în atac pentru că s-au întors Fortes și Ivan, iar Koljic și-a revenit după accidentare, în timp ce Mihăilă are o formă incredibilă.”, a spus Petrescu.


Antrenorul celor de la CFR Cluj nu a dorit să vorbească prea mult despre întâlnirea cu Victor Pițurcă, omul alături de care a evoluat și care l-a antrenat la echipa națională.

„Am fost coleg cu Pițurcă și a fost și antrenorul meu. Cred că e prima dată când ne duelăm. Pe mine mă interesează jucătorii, nu cine stă pe bancă. ”, a completat Petrescu.


Tehnicianul campioanei este în continuare supărat pe Liga Profestionistă de Fotbal pentru regula U-21, dar și pentru faptul că nu poate avea mai mulți jucători pe banca de rezerve.

„Într-o lume normală nu trebuia să bag doi jucători sub 21. Aș fi vrut să bag jucătorii care vor juca cu Rennes, dar nu am cum să pregătesc meciul din Franța pentru că unii vor fi obligați să stea pe tușă. Eu merg pe continuitate și voiam să jucăm sâmbătă-joi cu aceeași echipă. Voi face două echipe diferite cu 6-7 jucători diferiți și nu îmi place. Echipa trebuie să fie stabilă, nu cu atâtea modificări. ”, a declarat antrenorul lui CFR.


CFR Cluj va fi obligată să renunțe la o parte dintre jucători în iarnă, deoarece nu are suficiente meciuri în urma eliminării din Cupa României.

„Vreau să avem 10 jucători pe banca de rezerve. Dacă tot îi plătim de ce să nu îi putem folosi ? Sunt obligat să îi țin pe Sylla și Butean în tribune și e normal să fie supărați. Noi tot facem propuneri, dar nu ne ascultă nimeni. În iarnă vom mai renunța din jucători pentru că vom avea doar campionatul și poate Europa League. E mai greu să gestionez lotul decât să fac tactica pentru meci. Jucătorul e fericit când joacă, nu când îl trimiți în tribună. ”, a continuat Petrescu ofensiva la adresa LPF.

abonare newsletter