monitorulcj.ro Menu
Sport

Le-au „pupat” două puncte! Remiză chinuită cu Ripensia, iar calvarul lui „U” Cluj continuă

Universitatea Cluj a reușit să obțină doar o remiză, scor 1-1, în confruntarea cu Ripensia Timișoara, din etapa a 10-a a ligii secunde.

Le-au „pupat” două puncte! Remiză chinuită cu Ripensia, iar calvarul lui „U” Cluj continuă, sursă foto: captură TV DigiSport 1

Alungați de vremea mohorâtă lăsată pe malul Someșului Mic, alături de Universitatea Cluj au rămas doar cei mai fideli suporteri la duelul cu Ripensia Timișoara, coșmarul din sezonul trecut al „studenților”. Egalați în prelungiri în meciul tur din Banat, 1-1, și învinși tot în prelungiri pe Cluj Arena, 3-2, printr-un gol marcat de fostul „U”-ist Octavian Drăghici, elevii lui Adrian Falub – demis după acea remiză de la Timișoara – au pornit cu mare sete de puncte și răzbunare în lupta cu „Ripi”.


Prima ocazie a partidei a fost semnată de Miranda care, scăpat pe contraatac, a șutat defectuos de la distanță, mult pe lângă poarta oaspeților (`3). Elevii lui Pelici puteau deschide scorul peste 10 minute, la o debandadă inexplicabilă în careul „studenților” (`13). Presați de locul rușinos din clasament, băieții lui Falub au forțat ofensiva, însă nici Gavra, cu un șut în plasa laterală (`19), nici Miranda, cu un „lat” din 7 metri care a zguduit bara transversală (`23) nu au reușit să modifice scorul de pe tabelă.

În mod surprinzător, au făcut-o însă timișorenii, care au lăsat cu ochii în soare întreaga defensivă clujeană. O minge trimisă din partea de teren a Ripensiei a trecut peste toți jucătorii Universității, iar balonul a ajuns tocmai la vârful Albert Voinea, care l-a lobat pe Dur-Bozoancă și a împins mingea în poarta goală (`26). A doua parte a primei reprize s-a jucat într-un ritm lent, fără ocazii clare de gol, stârnind primele fluierături din tribune la adresa favoriților.

Mai ofensivi în repriza secundă, dar nu suficient!

Cu veteranul Dorin Goga aruncat în luptă la câteva minute de la reluare, jocul Universității s-a îmbunătățit considerabil, iar „studenții” au devenit mai activi în ofensivă. Crăciun, mai întâi cu o lovitură de cap, apoi cu un șut peste „transversală”, respectiv puștiul Alex Pop, la o minge scoasă excelent de Goga (`65) au trecut pe lângă egalare. La doar câteva secunde după ce a fost introdus în teren, „Nicky” Pîrvulescu putea să marcheze golul izbăvitor, însă n-a reușit să profite nici el de momentele de confuzie din apărarea bănățeană (`71).

Iertat anterior de al doilea cartonaș galben de Marius Omuț, Victor Dican s-a dovedit a fi salvatorul „șepcilor roșii”. Puștiul adus în această vară a reușit să egaleze cu o lovitură de cap după o centrare ca la carte a căpitanului Florescu (`81), iar elevii lui Falub au început să forțeze golul secund. Goga, scăpat singur cu tânărul goalkeeper din poarta Ripensiei, putea da lovitura în prelungiri, însă l-a luat la țintă pe Dobre (`90+1), iar scorul a rămas neschimbat până la fluierul final al „centralului” sătmărean.

Deși neînvinsă în ultimele patru etape – aici incluzând și partida câștigată la „masa verde”; 3-0, cu Dunărea Călărași – Universitatea Cluj rămâne in zona „nisipurilor mișcătoare”, pe locul 16, cu doar 11 puncte după primele 10 jocuri din acest sezon, în spatele Ripensiei.

Universitatea Cluj 1–1 Ripensia Timișoara (0–1)

Stadion: Cluj Arena, Cluj-Napoca
Spectatori: 650
Marcatori: Dican 81 / Voinea 26
Cartonașe galbene: Dican 24, Kay 29, Florescu 66, Takacs 85 / Burdeț 57, Voinea 87
Arbitri: Marius Omuţ (Satu Mare) – Răzvan Constantin Nistoran (Reşiţa), Ovidiu Timar (Marghita) – Octavian Ciucanu (Braşov)
Observatori: Constantin Gheorghe (Suceava) şi Daniel Sabou (Zalău)

Universitatea Cluj (4-4-2)
C. Dur-Bozoancă – R. Takacs, Art. Crăciun, C. Kay, D. Berci – R. Miranda (D. Goga 53), V. Dican (Fl. Burghele 88), G. Florescu (cpt.), C. Taub (N. Pîrvulescu 71) – Cr. Gavra, Al. Pop / Antrenor: Adrian Falub

Ripensia Timișoara (4-2-3-1)
Șt. Dobre – Ad. Popa, M. Hecsko (cpt.), Cl. Apro, C. Toma – C. Lungu (M. Fotescu 82), G. Monea – T. Călin, Vl. Tudorache (M. Staicu 90), A. Burdeț (G. Stoi 69) – A. Voinea / Antrenor: Alexandru Pelici