monitorulcj.ro Menu

Sport

„Doamna de fier” a dat startul unui maraton de înot de 24 de ore

Tripla campioană olimpică Hosszu Katinka (Ungaria) a dat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, startul unui maraton de înot de 24 de ore şi a înotat pe o distanţă de 200 de m, sperând să fie un model pentru cei 500 de copii prezenţi la manifestare.

Hosszu Katinka, supranumită în lumea sportivă „Iron Lady” („Doamna de fier” – n.a.) a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Complexul de nataţie „Universitas”, că le transmite copiilor care practică înotul să se antreneze, să muncească şi să încerce lucruri noi.

„Mă simt minunat, este prima oară când vin la Cluj-Napoca, şi sunt foarte bucuroasă pentru acest lucru. Mă bucur când văd copii în bazinele de înot, este ceva special pentru mine. Ştiu câte satisfacţii mi-a dat mie înotul. Cea mai importantă lecţie pe care mi-a dat-o sportul a fost să fiu determinată, să îmi îndeplinesc ţelul. Ca sportivă de performanţă am avut ocazia să merg în toată lumea, să îmi fac prieteni şi sper să fiu un model pentru sutele de copii prezenţi la maratonul de înot de 24 de ore. Este greu să devii campion olimpic, dar aceasta nu este totul, important fiind ce înveţi practicând un sport, iar copiilor prezenţi le transmit să se antreneze şi să muncească, încercând lucruri noi”, a spus Hosszu.
Maratonul de înot clujean se va încheia duminică dimineață, când vom afla cine a parcurs în 24 de ore cea mai lungă distanță. Univer 24 va avea însă numai câștigători în complexul universitar, înotul fiind sănătos pentru toți, iar performanțele participanților vor fi recunoscute cu cadouri din partea sponsorilor, în timp ce organizatorii vor colora cu numeroase surprize programul de o întreagă zi.