Sport

CFR Cluj a dat 4 din nou! Trupa lui Dan Petrescu a trecut fără emoţii de FC Botoşani

CFR Cluj s-a impus cu 4-1 în faţa celor de la FC Botoşani, într-un meci care a contat pentru etapa a 7-a din Liga 1.

Dan Petrescu a ales să folosească o formulă mixtă compusă din jucători care au evoluat în Liga Campionilor şi Liga 1 în actualul sezon, iar superioritatea campionilor s-a văzut din primele minute. Deac, Arlauskis, Burcă şi Camora au jucat din primul minut al jocului cu FC Botoşani, deşi miercuri au fost pe teren şi în duelul cu Slavia Praga.

FC Botoşani a fost echipa care a început mai bine partida şi a avut prima ocazie importantă de gol prin Cătălin Golofca, dar şutul mijlocaşului a fost apărat de Arlauskis. CFR a dat prima replică importantă în minutul 19 prin Michael Pereira, fotbalist care a reuşit să marcheze cu un şut excelent din afara careului de 16 metri. Francezul transferat în această vară în Gruia a spart astfel gheaţa şi a înscris primul gol în tricoul lui CFR Cluj.


Trupa clujeană a dominat jocul şi după deschiderea scorului, iar Ciprian Deac avea să se remarce în minutul 25 al partidei. Mijlocaşul român a înscris cu un şut excelent dintr-o lovitură liberă eronat acordată de centralul Bîrsan. Scorul pauzei avea să fie stabilit de Adrian Păun, cel mai în formă jucător al lui Dan Petrescu în Liga 1. Păun a profitat de o minge bâlbâită de apărarea celor de la FC Botoşani şi a înscris din apropierea porţii la o fază suspectă de fault la portar.

Situaţia celor de la FC Botoşani s-a complicat şi mai mult în minutul 73, atunci când Hervin Ongenda l-a faultat în careu pe acelaşi Păun şi Marcel Bîrsan a indicat punctul de la 11 metri. Deac nu a repetat scenariul pus la cale de Omrani în meciul cu Slavia şi a dus scorul la 4-0 cu un şut plasat.


Ultimul gol al jocului a fost marcat de tânărul Alexandru Cîmpanu, fotbalist care a profitat de o relaxare a fundaşilor de la CFR şi l-a învins fără mari emoţii pe Arlauskis. CFR Cluj este în aceast moment lider autoritat în Liga 1 cu 17 puncte după primele 7 runde, fiind de departe echipa cu cel mai bun atac, 18 goluri.

Au evoluat echipele:


CFR Cluj: Arlauskis – Peteleu, Mureşan, Burcă, Camora – Itu (Bordeianu 62), Hoban, Păun (Sylla ’84) – Pereira, Costache, Deac (Omrani ’74).

FC Botoşani: Hankic – Haruţ, Miron, Chindriş (Piţian ’62), Holzmann – Rodriguez, Papa (Pierce ’29) – Golofca, Ongenda, Ofosu – Andronic (Cimpanu ’56).

abonare newsletter