monitorulcj.ro Menu

Sport

"CFR CLUJ 2" pe primul loc în Liga 1 după victoria cu FC Hermannstadt

CFR Cluj a urcat pe primul loc în Liga I de fotbal, după ce a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-0 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea.

Dan Petrescu a ales şi la acest meci să-şi menajeze jucătorii pe care se bazează în competiţiile europene, dar la fel ca şi în primele patru etape echipa s-a descurcat excelent fără jucătorii titulari. Tehnicianul campioanei a reuşit să-şi creeze un lot extrem de puternic cu două variante pe fiecare post, iar CFR Cluj se poate lăuda cu două echipe valoric egale.

Adrian Păun a deschis scorul pentru campioni (14), dar oaspeţii au preluat controlul jocului şi au ratat mai multe ocazii clare de gol. Andrei Mureşan a respins de pe linia porţii mingea şutată de David Caiado (31), portarul Cosmin Vâtcă a respins şutul lui Jo Alves (52), iar apoi a fost la post la mingea expediată din careu de Alexandru Dandea (68).

Petrişor Petrescu a nimerit bara cu un şut de la 17 metri (82), după care clujenii au tranşat soarta meciului, marcând prin Valentin Costache (84) şi Billel Omrani (89 - penalty).

FC Hermannstadt este echipa cu a doua cea mai slabă apărare, încasând 13 goluri în cinci etape, iar CFR este formaţia cu cel mai bun atac, 13 goluri înscrise.

FC CFR 1907 Cluj - FC Hermannstadt 3-0 (1-0), Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' - Cluj-Napoca
Au marcat: Adrian Constantin Păun (14), Valentin Costache (84), Billel Omrani (89 - penalty).
Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj); arbitru de rezervă: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Adrian Ionescu (Bucureşti) - LPF