monitorulcj.ro Menu

Sport

JOS PĂLĂRIA! Simona, campioană la Wimbledon după ce a SPULBERAT-O pe Serena Williams!

Simona Halep (nr. 7 WTA, 27 de ani), a învins-o în stil de mare campioană pe americanca Serena Williams (nr. 10 WTA, 37 de ani), scor 6-2, 6-2, în finala de la Wimbledon.

JOS PĂLĂRIA! Simona Halep, campioană în premieră la Wimbledon după ce a SPULBERAT-O pe Serena Williams!, sursă foto: Getty Images

Astfel, românca a obţinut cel de-al doilea său titlu de Grand Slam din carieră, după unul dintre cele mai bune meciuri din întreaga carieră: o victorie în doar 55 de minute în faţa fostului lider mondial!

Halep a dominat autoritar primul set al partidei de la Londra, adjudecând fără drept de apel primele patru game-uri. Americanca n-a reușit nicio lovitură câștigătoare, în timp ce Simona avea un zero impecabil în dreptul erorilor neforțate, într-un set care a luat sfârșit după doar 27 de minute. Performanța româncei a continuat la același nivel și în setul secund, Halep încununând cu brio două săptămâni formidabile la Wimbledon.

Remarcabil este faptul că Simona a pierdut un singur set în drumul spre cel de-al doilea titlu de Grand Slam, chiar în faţa compatrioatei Mihaela Buzărnescu, în turul al doilea. Primul titlu de Grand Slam al constănțencei a fost câştigat anul trecut, la Roland Garros.

Halep, care jucat cea de-a cincea finală de Grand Slam (trei la Roland Garros şi una la Australian Open), s-a impus în faţa uneia dintre cele mai bune jucătoare din istoria tenisului mondial, finalista de anul trecut având şapte titluri la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) şi 23 de Grand Slam-uri în carieră.