monitorulcj.ro Menu

Sport

Lot subțire pentru CFR Cluj! Campionii, doar pe locul 3 în Liga 1 la cota de piață

CFR Cluj vrea să atace grupele Ligii Campionilor în toamnă, dar lotul echipei lui Dan Petrescu este extreme de slab cotat față de alte adversare.

Formația din Gruia a câștigat ultimele două titluri de campioană în Liga 1 Betano folosind o rețetă simplă. Jucători liberi de contract și cu multă experiență. Petrescu, dar și oamenii care l-au urmat sau precedat, depinde de mandatul de care vorbim, au ignorant jucătorii tineri cu mult potențial și au mers pe mâna veteranilor.

Tactica clujenilor a dat roade pe moment pentru că două titluri consecutive nu e deloc puțin, însă conducerea clubului poate resimți și reversul medaliei. Echipele românești vând ieftin și greu, jucătorii care evoluează în Liga 1 Betano, fiind cotați mult sub alți fotbaliști. Singurii jucători care au plecat pe bani grei au fost cei mai tineri, iar aici ne putem referi la câteva exemple simple precum Nicolae Stanciu, Tudor Băluță sau Ianis Hagi.

Singurul jucător pe care CFR Cluj l-a vândut cu peste 1 milion de euro în ultimii cinci ani a fost Kevin Boli. Fundașul francez a fost cumpărat cu 2,5 milioane de euro de Guizhou Hengfeng, formație la care a ajuns și Dan Petrescu în stagiunea precedentă.

Lotul celor de la CFR Cluj valorează în acest moment 25,45 de milioane de euro, conform specialiștilor de la transfermarkt. Lotul din Gruia este doar pe locul trei în clasamentul cotelor de piață în Liga 1 Betano după FCSB și Viitorul.

Cel mai valoros jucător din lotul campioanei este Cristi Manea, cel care este însă doar împrumutat de la Apollon Limassol. Manea are șanse minime să rămâmă în Gruia, deoarece Apollon Limassol vrea aproximativ 2 milioane de euro pentru jucătorul cotat la 4 milioane de euro de transfermarkt.

În situația lui Cristi Manea se află și Kevin Boli, cel care este doar sub formă de împrumut de la Hengfeng. Francezul valorează și el peste 1 milion de euro, iar dacă îl eliminăm și pe el de pe listă, lotul lui CFR Cluj valorează undeva la 20 de milioane de euro.

CFR Cluj nu are în acest moment un produs de export, așa cum FCSB poate propune spre vânzare jucători tineri cu potențial precum Coman sau Man. Clujenii pot spera doar că vor obține ceva pe Alexandru Ioniță, fotbalist cu calități excelente, dar care nu s-a integrat în sistemul propus de Dan Petrescu. George Țucudean a câștigat titlul de golgheter în ultimele două sezoane, dar e greu de crezut că la 28 de ani va primi oferte de top din străinătate.

 Trupa pregătită de Dan Petrescu este singura de pe podiumul Ligii 1 Betano care nu are un jucător la Campionatul European de Tineret, în condițiile în care Manea este doar împrumutat de la Apollon Limassol.

Strategia cu jucători trecuți de prima tinerețe, dar cu multă experiență a funcționat pe plan intern, dar s-a dovedit un eșec total în cupele europene în sezonul trecut. Campioana a fost eliminată atunci de suedezii de la Malmo din Champions League și de luxemburghezii de la Dudelange în Europa League.

Cota totală de piață pentru echipele din Liga 1 Betano - Casetă

FCSB  - 25 de jucători legitimați – 33,10 milioane de euro – medie 1,32 mil. euro

Viitorul – 31 de jucători legitimați – 29,55 milioane de euro – medie 953.000 euro

CFR Cluj – 27 de jucători legitimați – 25,45 milioane de euro – medie 943.000 euro

U Craiova – 29 de jucători legitimați – 22,40 milioane de euro – medie 772.000 euro


Etichete: cfr cluj liga 1