monitorulcj.ro Menu

Sport

"U" Cluj obţine o victorie necesară pe terenul greoi de la Baloteşti! "Studenţii" sunt la mâna lor în ultima etapă

Universitatea Cluj a reuşit să se impună cu 2-0 pe terenul celor de la CS Baloteşti, în etapa cu numărul 37 din Liga a 2-a.

Formaţia antrenată de Bogdan Lobonţ a avut mai mari probleme cu starea proastă a gazonului decât cu adversarul, fiind la un pas de a deschide scorul încă din primele minute ale jocului. Goga şi Alexandru Coman au fost în prim planul mai multor acţiuni ofensive, dar inexactiatea lor în faţa porţii a făcut ca tabela de marcaj să rămână nemodificată minute bune la Baloteşti.

După două ocazii ale celor de la Baloteşti, Cristi Gavra avea să deschidă scorul în minutul 43 după o acţiune personală pornită de la o greşeală la construcţi a celor de la Baloteşti. Golgheterul campionatului a recuperat excelent o minge la aproximativ 40 de metri de poarta adversă şi după ce şi-a driblat un adversar a punctat cu un şut la colţul scurt.

Jocul avea să fie tranşat în debutul reprizei secunde, atunci când Franco Paraschiv a fost eliminat pentru două cartonaşe galbene în minutul 55, iar după două minute Alexandru Coman marca cu o lovitură de cap pentru 2-0. În ciuda faptului că Universitatea a mai ocazii până la final, tabela de marcaj a rămas nemodificată.

Clujenii se află pe locul al treilea în clasament, la cinci puncte în faţa celor de la Petrolul şi la trei distanţă de Chindia Târgovişte, însă ambele echipe au un meci mai puţin disputat. "Studenţii" pot sărbători locul de baraj încă din această rundă dacă Petrolul Ploieşti nu obţine toate cele trei puncte în deplasarea cu UTA Arad.

Au evoluat echipele:

CS Balotești: Iordan - Neagu, Flămânzeanu, Ghiţă, Capotă - Niculae, Marin (Mihai ‘69), Paraschiv, Cocîrlă (Mitrache ‘80) - Mihai, Stoica (Clătinici ‘62)

Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă - Telcean, Abrudan (I. Ursu ‘71), Cordoş, Taub - Greu, Florescu (Giurgiu ‘46) - Al. Coman, Goga, Haţiegan – Gavra (M. Coman ‘55)


Etichete: Universitatea Cluj