monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj anunţă investiţii puternice în perioada de mercato din vară

CFR Cluj este foarte aproape de câştigarea unui nou titlu de campioană, iar trupa din Gruia se pregăteşte deja serios pentru cupele euroepene.

Jucătorii de la CFR Cluj sărbătorind un gol

Formaţia antrenată de Dan Petrescu mai are nevoie doar de un singur punct în ultimele două etape pentru a obţine al 4-lea titlu de campioană din istorie. CFR va juca în weekend împotriva celor de la Universitatea Craiova, pe teren propriu, iar în runda viitoare se va deplasa pe terenul celor de la FCSB.


Neluţu Varga, noul conducător al lui CFR Cluj, se pare că are planuri mari şi vrea să ducă echipa în grupele cupelor europene. Bogdan Mara a confirmat într-o intervenţie avută la un post de televiziune informaţiile cu privire la un val de investiţii care se preconiează în Gruia în perioada de mercato din vară.

“Finanţatorul echipei ne-a dat încă o dată vot de încredere şi ne-a promis că va face toate eforturile ca să încercăm să atacăm grupele cupelor europene. Cu siguranţă ne va susţine în continuare şi sperăm să reuşim” ,a spus Bogdan Mara.

 

Dan Petrescu se pare că a revenit în Gruia strict pentru acest a duce echipa în grupele cupelor europene, deşi a fost criticat dur de mulţi pentru că ar fi venit doar să ia titlul cu trupa clujeană. Fostul internaţional român a plecat de la CFR la finalul sezonului trecut şi a stat aproape un an pe banca tehnică a chinezilor de la Guizhou Hengfeng.

CFR Cluj l-a instalat în vara trecută pe Edi Iordănescu pe banca tehnică, însă tânărul antrenor a fost demis rapid după rezultatele modeste avute în debutul sezonului, inclusiv înfrângerea de pe terenul celor de la Dudelange.

Bogdan Mara a punctat şi el absenţa lui Dan Petrescu de pe banca tehnică la începutul sezonului precedent: “Dacă era Dan Petrescu anul trecut nu se întâmpla niciodată umilinţa cu Dudelange. Doar cu Barcelona se putea întâmpla aşa ceva! Vom gestiona mult mai bine, experienţa de anul trecut este acum învăţătură de minte. Pentru asta s-a întors Dan Petrescu. Campionatul îl luase, dar acum are alt obiectiv şi el şi o ambiţie foarte mare de a ajunge în grupele cupelor europene”, a spus oficialul.

CFR Cluj a fost una dintre echipele cele mai active pe piaţa transferurilor din România în ultimele două sezoane, fiind aduşi jucători importanţi din străinătate. Dan Petrescu l-a convins pe Ibrahima Traore, fost jucător la Kuban Krasnodar, să semneze cu formaţia din Gruia, în timp ce înaintea meciurilor cu Dudelange a fost legitimat Julio Baptista, jucător care a mait trecut în cariera de fotbalist pe la Real Madrid sau Sevilla.