monitorulcj.ro Menu

Sport

Anunț șoc făcut de Răzvan Burleanu: „Riscăm să pierdem organizarea EURO 2020”

Răzvan Burleanu a anunțat că România ar putea pierde organizarea Campionatului European din 2020 dacă modificările cu privire la Legea Sportului (69/2000) vor fi aprobate de Parlament.

Razvan Burleanu

Conducător fotbalului românesc a surprins pe toată lumea la finalul Adunării Generale de miercuri de la FRF. Burleanu a declarat că România riscă să piardă organizarea Euro 2020, echipa națională să fie exclusă din preliminariile turneului final, iar echipele calificate în cupele europene în sezonul următor vor fi și ele excluse.

Conform noilor modificări, Ministerul Tineretului și Sportului ar avea dreptul să organizeze Adunări Generale, să traseze bugete și strageii federațiilor aflate în sub ordinea sa, inclusiv Federația Română de Fotbal și Comitetul Olimpic Sportiv Român. La Adunarea Generală a fost prezent și Giani Infantino, vicepreședintele UEFA, cel care i-ar fi transmis toate riscurile lui Burleanu.

„Discursul meu şi un mesaj foarte clar din partea UEFA şi FIFA se referă la modificarea legii Sportului, legea 69 din 2000. Solicit public MTS să intervină urgent şi să oprească acest demers din Parlament, deoarece riscăm sancțiuni grave. Ce ar presupune această sancţiune gravă? EURO 2020 poate fi în pericol dacă vom avea parte de o asemenea modificare de legislaţie, pentru că ar duce la suspendarea Federaţiei Române de Fotbal. Cum FRF e organizatorul EURO 2020 în România, imaginaţi-vă în ce situaţie a fost ţara noastră. Odată suspendată FRF, niciun club românesc nu ar putea participa în cupele europene. La fel, imaginaţi-vă, nicio echipă naţională nu ar putea participa într-o competiţie oficială", a spus Burleanu.