Sport

Debut de sezon cu ”Busola de Aur”. Peste 200 de participanți la concursul de orientare de pe Dealul Feleacului.

Clubul Sportiv Compass Cluj, în colaborare cu Federaţia Română de Orientare, Asociația Judeţeană de Orientare Cluj, Primăria și Consiliul Local Feleacu, precum și Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Cluj organizează în perioada 23-24 martie 2019 concursul de orientare în alergare Cupa Busola de Aur, ed. 52.

Centrul de concurs va fi instalat pe Dealul Feleacului, în apropierea pârtiei de schi și a releului radio-tv.

PROGRAMUL COMPETIȚIEI:

Sâmbătă, 23 martie, între orele 10:00-11:00, se face validarea concurenților înscriși, iar startul se va da la ora 12:00.


Etapa a doua a competiției va începe duminică, 24 martie, la ora 11:00.

Festivitatea de premiere va începe la ora 13:30, unde C. S. Compass premiază sportivii clasaţi pe primele trei locuri în urma rezultatelor cumulate obţinute la cele două etape.


PESTE 200 DE CONCUCRENȚI LA START

La concurs s-au înscris 213 concurenți, cu vârste cuprinse între 8 și 80 de ani, iar echipa de arbitrii și organizatori numără 15 persoane.

Lungimea traseelor variază  între 1,6 km (măsurată pe viză), cu 80 m diferență de nivel și șase puncte de control (pentru copii cu vârsta până la 10 ani) și 9,1 km, cu 330 m diferență de nivel și 34 puncte de control (pentru bărbații de 21-35 ani).


Traseul copiilor cu vârsta până la 10 ani va fi marcată și copiii îl pot parcurge fie singuri, fie însoțiți de părinți sau aparținători.

Adulții începători se pot înscrie la categoria Open, ușoară atât dpdv fizic (2,9 km cu 100 m diferență de nivel, respectiv 2,3 km cu 50 m diferență de nivel), cât și tehnic. La această categorie se acceptă înscrieri chiar și în ziua concursului, în limita locurilor disponibile.


Mulțumiri preșendintei Clubului Sportiv Compass Cluj d-na Kerekes Kinga pentru datele furnizate.

Informaţii suplimentare pe www.compass-cluj.ro și https://www.facebook.com/events/301182417209626/


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter