monitorulcj.ro Menu

Sport

Alin Minteuan nu simte presiunea revenirii lui Dan Petrescu

CFR Cluj joacă în decurs de câteva zile două meciuri importante cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în Cupa României și în Liga 1.

Primul meci pentru CFR Cluj va avea loc miercuri, de la ora 20, în Cupa României, după care, duminică, de la ora 20:00, cele două formaţii joacă din nou, de această dată în campionat, în ultima etapă a sezonului regulat.

Tehnicianul Alin Minteuan a fost numit, săptămâna trecută, antrenor interimar al echipei de fotbal CFR Cluj, după ce conducerea clubului a reziliat de comun acord contractul cu portughezul Antonio Conceicao.

Minteuan este la al doilea său mandat la conducerea primei echipe a clubului CFR Cluj, el fiind antrenor principal şi în perioada 25 noiembrie 2010 - 22 mai 2011.

Până în acest moment, CFR Cluj a disputat deja un meci cu noul tehnician pe bancă, cu Poli Iași, scor 1-0, iar rezultatul bun a venit ca o confirmare a schimbării în bine la echipă.

Deși zilele acestea au apărut mai multe informații că Dan Petrescu ar putea reveni pe banca tehnică a echipei din Gruia, Alin Minteaun a declarat că nu simte presiune din această cauză și că mai degrabă acest lucru îl ambiționează.
„Nu e presiune. Mă ambiţionează să îmi fac treaba cât mai bine. Indiferent dacă s-ar fi spus că nu vine sau vine cineva, eu mi-aş fi făcut treaba la fel. Da, pentru mine...chiar m-am detaşat un pic de chestia asta, pentru că şi cu jucătorii am vorbit despre lucrul acesta. Până la urmă, ei trebuie să îşi facă treaba indiferent cine este antrenor.Până la urmă, jucătorii sunt cei care fac diferenţa în proporţie foarte, foarte, foarte mare. Am stat de vorbă, am încercat să le explic...Bineînţeles, mulţi dintre ei sunt deja jucători maturi, cu experienţă, au familii acasă, deci sunt discuţii chiar amicale. Ei înţeleg acest lucru, aşa că din punctul nostru de vedere nu este nicio problemă. Doar că presa speculează şi nu e chiar ok lucrul ăsta”, a declarat Alin Minteaun, potrivit telekomsport.ro.

Alin Minteuan a evoluat la CFR Cluj în perioada 1993-1997 și 2005-2009, iar după încheierea carierei de jucător a rămas în familia CFR.

CFR Cluj vrea să dea lovitura și să îl readucă la cârma echipei pe Dan Petrescu, după demiterea lui Antonio Conceicao. Mutarea părea imposibil de realizat în urmă cu câteva zile dar în acest moment este așteptată doar confirmarea oficială.

Numele lui Dan Petrescu a fost tot mai des vehiculat la sfârșitul anului trecut ca o variantă plauzibilă de a reveni pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj, odată cu reintrarea în „schemă” a lui Marian Copilu.

Dan Petrescu a adus al 4-lea titlul de campioană la CFR, cu el la conducere, echipa a avut 54 de goluri marcate şi doar 19 primite, fiind neînvinşi pe teren propriu, și au reușit 22 de meciuri fără gol primit.