Sport

”U” Cluj, victorie cu Energeticianul în primul meci după pauza de iarnă

Echipa antrenată de Bogdan Lobonț a învins în primul meci jucat în Liga a 2-a după pauza de iarnă, împotriva formației Energeticianul, scor 2-0 (1-0).

Universitatea Cluj a început puternic meciul și și-a făcut câteva ocazii de gol însă elevii lui Bogdan Lobonț a venit abia în minutul 14 atunci când George Florescu primeşte la 28 de metri central, îşi aşează mingea şi trimite direct în vinclul din dreapta.

Min 32 Taub pătrunde în careu pe stânga, centrează către Gavra, însă Guiti pune piciorul şi respinge în corner.


În minutul 42, ”U” Cluj scapă pe contraatac, Gavra îi pasează lui Iuliu Haţiegan, care rămâne singur cu Axinte şi îl lobează de la 17 metri central, însă mingea se duce puţin peste transversală.

Clujenii au intrat la pauză cu un avantaj minim pe tabelă, după o primă repriză decisă de super-execuţia lui George Florescu


Haţiegan (în minutul 63) primeşte peste apărare, pătrunde pe dreapta în careu şi trage la prima bară, dar Axinte respinge cu piciorul drept. A fost prima ocazie a reprize isecunde şi prima fază ofensivă a clujenilor, care până acum aproape că nu au ieşit din propria jumătate.

În minutul 69, Vlad Rusu a ratat o ocazie de gol după ce aflat într-o situaţie bună de a marca, în interiorul careului, a şutat în blocaj.


Jucătorul echipei gazde, Robert Petre, a văzut cartonașul galben, în minutul 79, după ce a simulat un falt în careu.

Chiar în ultimul minut al meciului, elevii lui Bogdan Lobonț au majorat diferența de pe tabela de marcaj la 2-0. Janos pasează în faţă pentru Mircea Axente, care preia şi scapă spre poarta adversă, pătrunde în careu, îl fentează în dreapta pe Axinte şi trimite la colţul scurt, majorând diferenţa şi asigurând victoria.


Următorul meci pe care îl va disputa Universitatea Cluj va avea loc sâmbătă, 2 martie, de la ora 11:00, pe teren propriu, împotriva formației Politehnica Timișoara.

Echipele de start:
Energeticianul: T. Axinte - Rob. Petre, Guiti, D. Lung (cpt.), Andr. Dragu - Cenaj, Cl. Petruş, Gunie, Maxin - Al. Petruş, Vl. Rusu
Rezerve: Cr. Dică - Misăraş, R. Enache, Gîrbiţă, Cioiu, R. Sandu, C. Ionică
Antrenor: George Zima


”U” Cluj: Dur Bozoancă - Căpuşă, Abrudan, I. Ursu, Al. Coman - Taub, G. Florescu, Sepsi - Haţiegan, Gavra, Goga (cpt.)
Rezerve: Iul. Dinu - Andr. Cordoş, Gab. Giurgiu, Nic. Pîrvulescu, N. Janos, Burghelea, Mir. Axente
Antrenor: Bogdan Lobonţ

Ultimele Stiri
abonare newsletter