monitorulcj.ro Menu

Sport

Naționala României a coborât pe locul 25 în clasamentul FIFA

Naţionala României a început anul pe locul 25, cu o poziţie mai jos faţă de cum încheia 2018, în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), dat publicităţii joi.

Tricolorii se aflau pe 40 la începutul lui 2018, dar au urcat 4 locuri în februarie, 4 în aprilie şi câte 2 în iunie şi august, câte unul în septembrie şi octombrie, iar în noiembrie a urcat două poziţii. Locul 24 a fost cea mai bună clasare a naţionalei României din 2016 încoace.

Viitoarele adversare ale României în preliminariile EURO 2020 ocupă următoarele poziţii: Spania - 9, Suedia - 14, Norvegia - 48 (-2), Feroe - 97 (+1), Malta - 182.

Naţionala Turciei, antrenată de românul Mircea Lucescu, a coborât două locuri şi este pe locul 41.

Qatarul, noua campioană a Asiei, a reuşit un salt de 38 de locuri în urma acestui succes şi a urcat pe poziţia a 55-a.

În primele 20 de poziţii ale clasamentul nu s-a înregistrat nicio modificare faţă de luna decembrie, Belgia fiind lider, urmată de campioana mondială Franţa la un singur punct şi de Brazilia.

Următoarea ierarhie va fi publicată pe 4 aprilie.

Clasamentul FIFA pe luna februarie:
1 (1). Belgia 1.727 puncte
2 (2). Franţa 1.726
3 (3). Brazilia 1.676
4 (4). Croaţia 1.634
5 (5). Anglia 1.631
6 (6). Portugalia 1.614
7 (7). Uruguay 1.609
8 (8). Elveţia 1.599
9 (9). Spania 1.591
10 (10). Danemarca 1.589
11 (11). Argentina 1.582
12 (12). Columbia 1.575
13 (13). Chile 1.565
14 (14). Suedia 1.560
14 (14). Olanda 1.560
16 (16). Germania 1.558
17 (17). Mexic 1.540
18 (18). Italia 1.539
19 (19). Ţara Galilor 1.525
20 (20). Polonia 1.518
20 (20). Peru 1.518
22 (29). Iran 1.1516
23 (22). Austria 1.509
24 (23). Senegal 1.505
25 (24). România 1.501
25 (25). SUA 1.501
..............................
41 (39). Turcia 1.443
48 (46). Norvegia 1.425
55 (93). Qatar 1.398
97 (98). Insulele Feroe 1.238
182 (182). Malta 926