monitorulcj.ro Menu

Sport

De la Dinamo la ”U” Cluj. Mircea Axente este al treilea transfer pentru clujeni

După ce s-a despărțit cu scandal de echipa Dinamo București din cauza că își dorea un post de titular, Mircea Axente și-a găsit echipă chiar la Cluj.

Mircea Axente n-a stat prea mult timp pe margine după ce s-a despărţit de Dinamo. Atacantul de 31 de ani a semnat un contract valabil pe 18 luni cu Universitatea Cluj, una dintre favoritele la promovarea în Liga 1.

„Mircea Axente (31 de ani) este, începând de astăzi, noul jucător al Universității Cluj. Atacantul vine de la Dinamo București și a semnat un contract valabil pentru un an și jumătate cu formația noastră”, este mesajul postat de oficialii clubului clujean.

Fotbalistul originar din Tulcea a evoluat, de-a lungul carierei, pentru cluburi precum Politehnica Timișoara, CSM Școlar Reșița, CS Buftea, Gloria Buzău, Oțelul Galați, Dinamo București (în două rânduri), FC Viitorul, Ermis Aradippou (Cipru), Maccabi Netanya (Israel), Gaz Metan Mediaș, Al Faisaly (Arabia Saudită) sau FC Botoșani.

Axente este al treilea transfer realizat de Universitatea Cluj în 2019, după mijlocașul ofensiv Daniel Pârvulescu și fundașul central Ionuț Ursu.

Mircea Axente a fost îndepărtat de Mircea Rednic de la Dinamo, iar atacantul n-a rămas mai prejos și a ieșit la atac, prin declarații veninoase. Axente crede că nu i s-a oferit șansa de a-și demonstra valoarea și că grupareea ”câinilor” n-a ajuns întâmplător pe locul 11 din Liga 1, la doar cinci puncte de primul loc retrogradabil direct.

La ”U” Cluj, Axente se va lupta cu Cristian Gavra, Marius Coman, Iuliu Haţiegan şi Cristian Ene pentru un loc de titular în atac.

Universitatea Cluj îşi propune să revină în Liga 1 la finalul acestui sezon. În acest moment, după 21 de etape, este pe locul 4, cu 44 de puncte, dar distanţa faţă de prima poziţie este de doar două puncte.

Universitatea Cluj va împlini 100 de ani de existenţă în 2019, pe care speră să-i sărbătorească, în primul rând, cu o promovare în Liga 1. Alb-negrii vor juca, sâmbătă, 26 ianuarie, de la ora 13:00, un amical cu Sticla Turda, după care vor merge într-un cantonament în Turcia. Returul Ligii a II-a va începe în 23 februarie.